Ei au propus, ceilalți au votat. Bugetul Bacăului, după cum a vrut Opoziția
#Postat de Catalin Cojocaru on aprilie 21, 2021
Se anunță vremuri grele pe malul Bistriței, în urbea condusă de primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu. ”Am muncit enorm la acest buget, iar ei l-au întors pe dos”, spune primarul, în timp ce ”Opoziția”, formată din cei 12 consilieri, ”gândește social-democrat.” În ultima ședință de Consiliu Local, bugetul propus de primarul Viziteu a fost ”lovit” de amendamentul PSD-PPU-SL-Pro românia-Independent-PER.

”Este cel mai mare buget al orașului din toate timpurile, primul al noii administrații, și consacră viziunea cu care am candidat și pe care o avem pentru Bacău: dezvoltare, demararea mai multor investiții publice, cheltuieli cu funcționarea ținute sub control strict și în general intervenții pe care cetățenii să le resimtă punctual în toate cartierele, dar și în general la nivel de oraș”, ne informa viceprimarul Cristian Ghingheș, înainte de ședința de Consiliu Local.
Calculele le-au fost date peste cap de amendamentul Opoziției, care a propus și votat altceva:
– Asigurarea integrală a fondurilor pentru bursele elevilor, în sensul hotărârii deja aprobate de Consiliul Local (cuantumul prevăzut în proiectul de buget este complet insuficient și neacoperitor);
– Asigurarea fondurilor necesare pentru acordarea tichetelor valorice persoanelor vârstnice din Bacău, precum și creșterea plafonului de acordare a acestor tichete de la 1386 la 1500 lei;
– Susținerea funcționării clubului orașului, CSM Bacău, și asigurarea unui buget în acord cu promisiunile făcute de primarul Viziteu la întâlnirea cu antrenorii clubului, desfășurată în ianuarie la Centrul de Afaceri;
– Finanțarea programului „Clasa zero”, de modernizare și dotare a claselor pregătitoare și claselor a V-a;
– Acordarea a 2000 de lei pentru fiecare nou-născut băcăuan, sumă dată familiilor de tineri (cu condiția ca unul dintre părinți să aibă contract de muncă în derulare);
– Renovarea unor săli de sport, precum și acordarea de sprijin financiar ptr. mai multe asociații sportive.
Astfel, bugetul Bacăului a trecut cu 12 voturi pentru. Cei 11 consilieri USR/PLUS – PNL – PMP s-au abținut.
Jurnal FM 