Cohererul lui Branly
Diagrama primului coherer , inventat în 1890 de omul de știință francez Édouard Branly , un detector timpuriu de semnal radio utilizat în primele receptoare radio . Cohererul a fost primul receptor practic de unde radio, folosit în primele sisteme de comunicații radio de către Oliver Lodge , Alexander Stepanovici Popov și Guglielmo Marconi până în 1910. Este format dintr-un tub (1) care conține pulbere metalică (3) , în contact cu două perechi de electrozi (2,4 și 5,6) Electrozii de sus și de jos au fost conectați la o antenă dipol pentru a capta undele radio și, de asemenea, la un circuit DC format dintr-o baterie și ungalvanometru . Când un semnal radio de la un transmițător radio cu eclator de scânteie a fost recepționat de antenă și aplicat peste electrozi, a făcut ca pulberea de metal să devină conductivă. Acest lucru a permis curentului din baterie să treacă prin coerer și să se înregistreze pe galvanometru, indicând prezența undei radio. Pentru a readuce cohererul la starea sa receptivă de înaltă rezistență, particulele de metal au trebuit să fie deranjate prin atingere. Șurubul (2) din partea de sus permite reglarea presiunii asupra pulberii. Branly a folosit electrozii laterali (5,6) în experimente pentru a măsura rezistența pulberii în unghi drept față de curentul radio, stabilind că conductivitatea pulberii a fost crescută în toate direcțiile.
Experimentele lui Temistocle Calzecchi-Onesti cu tuburi din pilitura metalica, asa cum se raporteaza in „Il Nuovo Cimento” din 1884, au condus la dezvoltarea primului detector de unde radio,
cohererul , de catre Branly cativa ani mai tarziu. A fost primul
detector utilizat pe scară largă pentru comunicații radio.
Cohererul a devenit baza pentru recepția radio și a rămas în uz pe scară largă timp de aproximativ zece ani, până în aproximativ 1907. Pionierul radio britanic Oliver Lodge a transformat cohererul într-un receptor practic, adăugând un „decoherer” care atingea cohererul după fiecare recepție pentru a disloca. pilitura aglomerata, restabilind astfel sensibilitatea dispozitivului. A fost dezvoltat în continuare de Guglielmo Marconi , apoi înlocuit în jurul anului 1907 cu detectoare cu cristale .
Placă la Musée Édouard Branly de pe
rue d’Assas din Paris
Branly a fost numit inspirația lui Marconi în timpul primei comunicări radio peste Canalul Mânecii , când mesajul lui Marconi a fost: „Domnul Marconi îi transmite domnului Branly salutări pe Canal prin telegraful fără fir, această frumoasă realizare fiind parțial rezultatul dlui. Munca remarcabilă a lui Branly.”
Descoperirea lui Branly a radioconducției a fost denumită piatră de hotar IEEE în inginerie electrică și calcul în 2010.
Jurnal FM 
