Edmond Halley, astronom și matematician englez

Edmond Halley (născut pe 8 noiembrie 1656, în Haggerston, Shoreditch, lângă Londra – decedat pe 14 ianuarie 1742, la Greenwich, lângă Londra) a fost un astronom și matematician englez renumit pentru calcularea orbitei unei comete care, ulterior, a fost numită după el. De asemenea, Halley a avut un rol important în publicarea lucrării „Philosophiæ Naturalis Principia Mathematica” a lui Isaac Newton.

Halley și-a început educația la St. Paul’s School din Londra, într-o perioadă de revoluție științifică ce a pus bazele gândirii moderne. La vârsta de patru ani, monarhia a fost restaurată sub Carol al II-lea, iar doi ani mai târziu, regele a acordat o cartă organizației informală de filozofi naturali, care ulterior a devenit Societatea Regală din Londra. Halley a intrat la Queen’s College din Oxford în 1673, unde a fost introdus, prin corespondență, la John Flamsteed, care a devenit astronom regal în 1676. Halley a vizitat de mai multe ori Observatorul Regal de la Greenwich, unde Flamsteed își desfășura activitatea, și a fost încurajat să studieze astronomia.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Edmond_Halley#/media/Fi%C8%99ier:Edmond_Halley_072.jpg

Halley s-a inspirat din proiectul lui Flamsteed de a crea un catalog precis al stelelor din emisfera nordică și a propus să întocmească un catalog similar pentru emisfera sudică. Cu sprijin financiar din partea tatălui său și al regelui Carol al II-lea, dar și o introducere la Compania Indiilor de Est, Halley a plecat în noiembrie 1676 pe o navă a companiei în direcția insulei Sf. Elena din Atlanticul de Sud, teritoriu britanic. Deși vremea rea i-a zădărnicit planurile, Halley a reușit să observe 341 de stele, să studieze un tranzit al lui Mercur pe discul Soarelui și să efectueze observații despre schimbările în strălucirea unor stele. Catalogul său, publicat în 1678, a fost primul de acest tip care conținea locațiile telescopice ale stelelor sudice și i-a adus o mare reputație. În același an, a fost ales membru al Societății Regale și, la intervenția regelui, a obținut diploma de masterat de la Universitatea din Oxford.

În 1684, Halley l-a vizitat pe Isaac Newton la Cambridge, un moment crucial în dezvoltarea teoriei gravitației. Împreună cu Robert Hooke și Christopher Wren, Halley lucra la explicarea mișcării planetare. Problema principală era găsirea unei forțe care să mențină planetele pe orbite stabile, fără a le permite să zboare în spațiu sau să cadă în Soare. Deși Hooke și Halley aveau ipoteze, nu reușiseră să deducă o orbită teoretică corespunzătoare. Halley a aflat de la Newton că acesta deja rezolvase problema: orbitele planetelor sunt elipse, dar Newton nu reușise să demonstreze acest lucru matematic. Halley l-a încurajat pe Newton să își extindă cercetările, iar acesta a scris „Principia”, una dintre cele mai mari lucrări științifice. Societatea Regală a încredințat publicarea lucrării lui Halley, care a editat, corectat și tipărit „Principia” în 1687, asigurându-se că Newton primea recunoașterea meritată.

Halley a avut abilitatea de a organiza date complexe într-un mod semnificativ. În 1686, a realizat o hartă a lumii care arăta distribuția vânturilor predominante pe oceane, fiind prima hartă meteorologică publicată. În 1693, a publicat tabelele de mortalitate pentru orașul Breslau (astăzi Wrocław, Polonia), una dintre primele încercări de a corela mortalitatea cu vârsta într-o populație, influențând dezvoltarea tabelelor actuariale. La cererea Amiralității, Halley a comandat o navă în perioada 1698-1700 pentru a efectua măsurători ale declinației busolei în Atlanticul de Sud și pentru a stabili longitudini și latitudini precise ale porturilor. În 1701, a publicat hărți magnetice ale Oceanului Atlantic și ale unor părți din Oceanul Pacific, care indicau pozițiile oceanice cu aceeași declinație magnetică, încercând să rezolve problema determinării longitudinii pe mare.

În 1705, Halley a publicat „Un rezumat al astronomiei cometelor”, în care a descris orbitele parabolice a 24 de comete observate între 1337 și 1698. El a demonstrat că trei dintre acestea – cele din 1531, 1607 și 1682 – aveau caracteristici similare și că, prin urmare, reprezentau același corp ceresc, cunoscut astăzi ca Cometa Halley, prezicând corect revenirea acesteia în 1758.

În 1716, Halley a propus o metodă de observare a tranzitelor planetei Venus peste discul Soarelui pentru a determina, prin paralaxă solară, distanța Pământului față de Soare. În 1718, comparând pozițiile stelelor observate cu cele înregistrate de Ptolemeu în „Almagestul” său, Halley a descoperit că anumite stele, precum Sirius și Arcturus, își schimbaseră pozițiile față de vecinii lor, ceea ce a dus la descoperirea mișcării corespunzătoare a stelelor.

În 1720, Halley l-a succedat pe Flamsteed ca astronom regal la Greenwich, unde a continuat să facă observații, inclusiv ale tranzitelor Lunii asupra meridianului, o tehnică care ar fi ajutat la determinarea longitudinii pe mare.

Halley a fost un precursor al specializării științifice, având un impact semnificativ asupra dezvoltării gândirii științifice din secolul XVIII. Contribuțiile sale nu doar că au influențat astronomia, dar au avut și aplicații practice în domenii precum navigația și asigurările. Perseverența sa în sprijinul muncii lui Newton și capacitatea de a sintetiza datele științifice l-au făcut o figură centrală în dezvoltarea științei moderne.

Sursa: https://www.britannica.com/biography/Edmond-Halley