Current track

Title

Artist


Echipa feminină de gimnastică a României a ocupat locul 7 în finala olimpică

#Postat de on iulie 31, 2024

Echipa feminină de gimnastică a României a ocupat locul 7 în finala olimpică, la revenirea în această competiție după o pauză de 12 ani. La Gimnastică artistică, am avut echipa României revenită într-o finală la JO după o pauză de 12 ani. În Bercy Arena, fetele noastre: Sabrina Voinea, Ana Bărbosu, Amalia Ghigoarță și Lilia Cosman, au intrat în concurs la sol și erau pe locul 6 după prima rotație, au fost apoi la sărituri și au urcat pe locul 5 după a doua rotație, au evoluat la paralele și au căzut pe locul 7, și au încheiat finala la bârnă, păstrând locul 7 peste fetele din Japoniei. Finala pe echipe a fost câștigată de Statele Unite, pe locul secund s-a clasat Italia, iar pe locul 3 a terminat Brazilia. 

Sabrina Voinea, Ana Maria Barbosu, Lilia Cosman, Andreea Preda și Amalia Ghigoarță au evoluat în fața unor tribune arhipline, fiind ovaționate continuu. Ele au dat tot ce au avut mai bun, încheind concursul pe locul 7, o evoluție față de locul 8 pe care se calificaseră. Aceasta este o performanță remarcabilă, având în vedere vârsta lor, fiind echipa cu cea mai mică medie de vârstă de la Paris 2024, debutul lor la Olimpiadă și valoarea și experiența celorlalte 7 finaliste.

Echipa feminină de gimnastică a României a ocupat locul 7 în finala olimpică
Echipa feminină de gimnastică a României a ocupat locul 7 în finala olimpică

Echipa Statelor Unite ale Americii a cucerit titlul olimpic, Italia s-a clasat pe locul 2, iar Brazilia pe locul 3. Următoarele locuri au fost ocupate de Marea Britanie, Canada și China.

Pentru Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu și Amalia Ghigoarță competiția olimpică va continua: Ana Maria Bărbosu și Amalia Ghigoarță vor concura pe 1 august la individual compus, întrecerea celor mai bune 24 de gimnaste, iar pe 5 august, în ultima zi a finalelor pe aparate, vor concura Sabrina Maneca Voinea la bârnă și sol, și Ana Maria Bărbosu la bârnă.

Felicitări, fetelor! Felicitări antrenorilor voștri! Mult succes în continuare!

Foto: @Federația Română de Gimnastică / @Comitetul Olimpic și Sportiv Român

Sursa: https://www.facebook.com/frgimnastica/posts/pfbid02YdoSKGhWqkYGY9kqvEunF3HK5Rp3VfN6CStnqrQNeFPLXSM4PmhBZ5zHXJB79faYl?locale=ro_RO


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *