Current track

Title

Artist


După Facebook, urmează ACET Rădăuți ?…..Vrem să tragem apa

#Postat de on iulie 4, 2019

Țineți minte dialogul din memorabila și nemuritoarea piesă ,,O scrisoare pierdută” a lu’ Caragiale, dintre Farfuridi și Brânzovenescu :
,,Farfuridi: Da, aşa, dacă e trădare, adică dacă o cer interesele partidului, fie.

Brânzovenescu: Dar cel puţin s-o ştim şi noi!”

Bine a zis cine a zis, că suntem un popor de Mitici, demni urmași a personajelor carageliene. Adicătelea, moncher cum vine asta? Te iei, matale onor ACET, după ditamai asociațiune a lui nenea Zuckerberg, care ne-a limitat ieri accesul la fotografii? De ce nu spui, că dimineața asta, la ora 07.00, încă nu curge apa rece? Unde? Cel puțin în zona Mihai Viteazu f.n.
Este avarie ? Vrem să știm și noi. E dimineață, corpul cere apă de băut, de spălat, de ….tras apa, etc. Nu este avarie? Poate era bine să știm de cu seară. Strângeam apa în găleți, în bidoane, în șoșoni, la genunchi…oriunde numai dimineață să avem apă. Acum 30 de ani, sub dictatură știam că noaptea se oprește apa, curentul și ne făceam provizii, doar de apă. Am mai avut o sticlă cu apă, pusă de o parte, să n-o vadă consoarta dar…nu ajunge. Că trebuie și la cafea și la spălat pe ochi, nas, gât, urechi și mai trebuie și la…știți voi…la tras apă, după….
Și a cam plouat ultima vreme, apă ar fi….dar.
Pe timpul lui Ceaușescu toți ar fi fugit, din țară.
,,Sărăcia noastră ne omoară,
De atîta marş ne doare splina,
Cine iese ultimul din ţară
E rugat să stingă şi lumina” – Adrian Păunescu
Acum vrem să spunem…. cel care iese ultimul, să tragă apa…….Dar nu curge.

Iulian Iustin Melinte, Rădăuți

https://www.facebook.com/kikko.ubell/videos/2454509231297152/UzpfSTEwMDAzMTU0MzkzNTcyNToxNDY0NjY4NTMwODE0NDU/


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *