Current track

Title

Artist


Dumitru Radu Popescu, scriitor, prozator, dramaturg, scenarist de film

#Postat de on august 19, 2025

Dumitru Radu Popescu (n. 19 august 1935, Păușa, Nojorid, Bihor, România – d. 2 ianuarie 2023, București, România) a fost un scriitor, prozator, dramaturg, scenarist de film, membru titular al Academiei Române. Dumitru Radu Popescu a fost membru supleant în CC al PCR din 1968 și deputat în Marea Adunare Națională din 1975.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Radu_Popescu#/media/Fi%C8%99ier:Dumitru_Radu_Popescu.jpg

Romanele sale au fost comparate cu cele din cadrul curentului numit realism magic latino-american, prezentând similitudini, până la un punct, cu romanele lui Italo Calvino. Este unul dintre dramaturgii contemporani români extrem de apreciați. Capodoperele sale dramaturgice sunt Pasărea Shakespeare, Acești îngeri triști și Piticul din grădina de vară.

După trei ani de studii la Facultatea de Medicină din Cluj, a decis să se retragă și s-a înscris la Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai, pe care a absolvit-o în 1961. În această perioadă, a lucrat ca corector la revista Steaua din Cluj, devenind ulterior redactor și apoi redactor-șef la revista Tribuna din Cluj.

Debutul său literar a avut loc în 1953, cu poezii publicate în ziarul Crișana din Oradea, iar în 1954 a apărut în revista Steaua cu schița O partidă de șah. Primul său volum, Fuga, o colecție de schițe și povestiri, a fost publicat în 1958, urmat un an mai târziu de primul său roman, Zilele săptămânii. De-a lungul carierei sale, Popescu a scris și publicat o cantitate impresionantă de teatru, romane, nuvele, publicistică, scenarii de film și chiar un volum de poezii, Câinele de fosfor.

Nuvelele Leul albastru, Dor și Duios Anastasia trecea, publicate între 1965 și 1967, i-au adus recunoaștere pentru talentul său literar. În 1969, a publicat romanul F, prima parte dintr-un ciclu romanesc vast și complex, care a fost apreciat de critica literară.

Sursa: https://www.cinemagia.ro/actori/dumitru-radu-popescu-7502/

Funcții deținute de-a lungul carierei

  • 1956 – 1969 – redactor la revista „Steaua” din Cluj
  • 1969 – 1982 – redactor-șef al revistei „Tribuna” din Cluj
  • 1982 – redactor-șef al revistei „Contemporanul”
  • 1969 – 1989 – membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român (CC al PCR)
  • 1982 – 1990 – președinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Socialistă România
  • 2006 – 2023 – director general al Editurii Academiei Române și vicepreședinte al Consiliului științific editorial

Opera (selectiv)

Volume de proză

  • Fuga – 1958
  • Fata de la miazăzi – 1964
  • Somnul pământului – 1965
  • Dor (povestiri) – 1966
  • Umbrela de soare – 1967
  • Prea mic pentru un război așa de mare – 1969
  • Duios Anastasia trecea – 1967
  • Ploaia albă – 1971
  • Căruța cu mere – 1974
  • Leul albastru – 1981
  • Galaxia Grama – 1984
  • Truman Capote și Nicolae Țic – 1995
  • Complexul Ofeliei, (eseuri) – 1998
  • Actori la curtea prințului Hamlet (publicistică) – 1999
  • Dudul lui Shakespeare (publicistică) – 2000
  • Pușca lui Caragiale – 2003
  • Săptămâna cu 1001 de nopți – 2004
  • Ștefan cel Mare – 2005
  • Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen – 2007
  • Diavolul aproximativ sau ora de metafizică – 2008
  • Epistola către englezi – 2009
  • Opere, I, ș. u. – 2010 ș. u.

Romane

  • Zilele săptămânii – 1959
  • Vara oltenilor – 1964
  • F – 1969
  • Vânătoarea regală – 1973
  • Cei doi din dreptul Țebei – 1973
  • O bere pentru calul meu – 1974
  • Ploile de dincolo de vreme – 1976
  • Împăratul norilor – 1976
  • Viața și opera lui Tiron B. I. Iepurele șchiop – 1980
  • Viața și opera lui Tiron B. II. Podul de gheață – 1982
  • Orașul îngerilor – 1985
  • Dumnezeu în bucătărie – 1994
  • Paolo și Francesca și al treisprezecelea apostol – 1998
  • Săptămâna de miere – 1999
  • Falca lui Cain – 2001
  • Cucul de fier sau grădarea raiului – 2004
  • Nopțile săptămânii – 2005
  • Întoarcerea tatălui risipitor – 2008
  • Pastorul sașilor – 2010

Piese de teatru

  • Mama (debut ca damaturg) – 1960
  • Vara imposibilei iubiri – 1966
  • Vis – 1968
  • Cezar, măscăriciul piraților – 1968
  • Acești îngeri triști- 1969
  • Pisica în noaptea Anului Nou – 1971
  • Pasărea Shakespeare – 1973
  • Muntele – 1977
  • Studiu osteologic asupra scheletului unui cal dintr-un mormânt avar din Transilvania – 1979
  • Rezervația de pelicani – 1983
  • Paznicul de la depozitul de nisip – 1984
  • Piticul din grădina de vară – 1973
  • Moara de pulbere – 1988
  • Dalbul pribeag
  • Mormântul călărețului avar
  • Moara de pulbere
  • Mireasa cu gene false
  • O batistă în Dunăre
  • Rugăciune pentru un disk-jockey
  • Domnul Fluture și doamna Fluture sau Paradisul – 2006

Scenarii de film

  • Un surîs în plină vară (1964)
  • La porțile pămîntului (1966)
  • Balul de sîmbătă seara (1968) – în colaborare cu Geo Saizescu
  • Prea mic pentru un război atît de mare (1970)
  • Păcală (1974) – în colaborare cu Geo Saizescu
  • Duios Anastasia trecea (1980)
  • Mireasa din tren (1980)
  • Căruța cu mere (1983)
  • Fructe de pădure (1983)
  • Nelu (1988)
  • Rochia albă de dantelă (1989)
  • Triunghiul morții (1999) – dialoguri, în colaborare cu Sergiu Nicolaescu
  • Turnul din Pisa (2002)
  • „15” (2005)

Poeme

  • Câinele de fosfor – 1981

Eseuri

  • Virgule (eseu) – 1978

Premii și distincții

  • Premiul Cinematografiei pentru cel mai bun scenariu (1964)
  • Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1964, 1969, 1974, 1977, 1980)
  • Premiul Academiei Române (1970)

Afilieri

  • Din anul 1997 este ales membru corespondent al Academiei Române, devenind în anul 2006 membru titular.

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *