Dumitru Berciu, istoric și arheolog român

Dumitru Berciu (n. 27 ianuarie 1907, Bobaița, Mehedinți – d. 1 iulie 1998, București) a fost un renumit istoric și arheolog român, membru de onoare al Academiei Române, cu o activitate vastă în domeniul cercetării preistorice și al istoriei antice. De-a lungul carierei sale, a avut o contribuție semnificativă la studiul civilizațiilor antice din sud-estul Europei, în special al celților și traco-geților.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Berciu#/media/Fi%C8%99ier:Dumitru_Berciu.jpg

Berciu a început studiile liceale la Turnu Severin și le-a continuat la București, absolvind în 1932. A obținut titlul de doctor în filosofie și litere în 1938. De asemenea, a fost membru al Școlii române din Roma. După finalizarea studiilor, a lucrat ca profesor secundar între 1933 și 1945 și a fost implicat activ în cercetări arheologice. Între 1938 și 1944, a fost șeful misiunii arheologice române din Albania și a ocupat funcția de director al Institutului Român din Albania.

În 1945, Berciu a devenit conferențiar la Facultatea de Istorie a Universității din București, unde a ajuns profesor titular și decan între 1966 și 1971. De asemenea, a fost consilier și șef de sector la Institutul de Arheologie din București, începând cu anul 1948. În 1970, a devenit membru titular al Academiei de Științe Sociale și Politice a R.S.R., iar în 1965 a fost ales membru corespondent al Institutului Arheologic din Republica Federală Germania.

Activitatea sa științifică s-a concentrat pe cercetarea preistoriei și a istoriei antice a regiunii Balcanilor, cu un accent deosebit pe culturile celților și traco-geților. A realizat săpături arheologice în diverse regiuni ale României, inclusiv în Transilvania, Oltenia și Dobrogea, și a publicat numeroase lucrări fundamentale în domeniu.

Printre cele mai importante lucrări ale sale se numără Arheologia preistorică a Olteniei (1939), Contribuții la problema neoliticului în România (1961), Cultura Hamangia (1966), Zorile istoriei în Carpați și la Dunăre (1966), Romania before Burebista (1967) și Buridava Dacică (1981).

Berciu a fost, de asemenea, un susținător al cercetării științifice internaționale și a fost activ în organizarea și participarea la congrese și simpozioane de specialitate. A fost distins cu premiile Academiei Române „V. Pârvan” (1936) și „N. Bălcescu” (1961), în semn de recunoaștere a meritelor sale în domeniul cercetării istorice.

Pe lângă activitatea sa științifică, Dumitru Berciu a fost un mecena al culturii. A sprijinit financiar instituții culturale și reviste și a contribuit la construirea Palatului Culturii din Drobeta-Turnu Severin, unde a fost înființată o bibliotecă cu numele său.

Lucrări semnificative

• Îndrumări în preistorie (1939)
• Contribuții la preistoria Transilvaniei (1942)
• Cercetări și săpături arheologice în județele Turda și Alba (1945)
• Cultura Hamangia (1966)
• Zorile istoriei în Carpați și la Dunăre (1966)
• La izvoarele istoriei (1967)
• Arta traco-getică (1969)
• Lumea celților (1970)
• Buridava Dacică (1981).

Sursa: https://www.enciclopediaromaniei.ro/wiki/Dumitru_Berciu