Current track

Title

Artist


Drumarii acționează pentru menținerea drumurilor practicabile în zona de munte a județului

#Postat de on decembrie 9, 2020

La această oră, se circulă normal în zona de munte a județului Suceava, pe un carosabil umed, potrivit reprezentanților Sectorului de Drumuri Naționale Câmpulung Moldovenesc. Precipitațiile înregistrate în cursul nopții au fost sub formă de ninsoare pe întreg arealul județului, în momentul de față ningând slab doar pe DN 2E.

În cursul nopții și la acest moment s-a acționat și se acționează în continuare pentru prevenirea poleiului pe toate sectoarele de drum național. În acest moment toate drumurile aflate în administrare sunt la negru, fără a se înregistra probleme deosebite.

În cursul nopții, pe Sectorul de Drumuri Naționale Suceava s-a acționat cu 35 de mașini și utilaje, fiind împrăștiate aproximativ 420 de tone de material antiderapant, nefiind semnalate probleme în trafic. 

La această oră temperaturile înregistrate în județ sunt cuprinse între minus 7 grade Celsius la Cârlibaba și minus 2 grade Celsius la Pătrăuți, minus 6 grade Celsius la Vatra Moldoviței și minus 3 grade la Câmpulung Moldovenesc. Carosabilul este umed cu porțiuni cu polei sau strat subțire de zăpadă. S-a acționat pentru redarea drumurilor unei circulații normale cu un număr de 19 utilaje, fiind împrăștiate 224,50 tone de material antiderapant.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *