Drum întins spre Piatra Neamț și Vaslui: se deschide brațul nordic al Centurii Bacăului (Video)
#Postat de Florin Craciun on august 3, 2021
Mâine, miercuri, 4 august, va avea loc Recepția la Terminarea Lucrărilor (RTL) pentru brațul nordic al Variantei Ocolitoare Bacău, cu legătură spre Piatra Neamț, și pentru nodul Holt, care face legătura cu județul Vaslui. Recepția va fi urmată de deschiderea traficului.

Anunțul a fost făcut de deputatul Mircea Fechet, care a precizat că asta înseamnă, pentru băcăuani, mai puține mașini pe Calea Moldovei, pe strada Ștefan cel Mare, prin giratoriul de la Podul Șerbănești, pe Calea Bârladului și pe alte străzi din oraș, iar pentru locuitorii din afara județului minute bune câștigate în trafic și, mai presus de orice, un risc mult mai mic de accidente.
„Îi mulțumesc doamnei Mariana Ioniță, director general al CNAIR, pentru discuția despre accelerarea investițiilor cu impact pentru Bacău și pentru eforturile pe care le-a făcut pentru a sprijini și completa mobilizarea constructorului, astfel încât obiectivul să fie finalizat cu multe, multe luni înaintea termenului contractual, care era 2022.
Mulțumesc UMB pentru demonstrația pe care a făcut-o și așteptăm UMB, ca ofertant, pe următoarele tronsoane de autostradă și drum expres care vor fi licitate în această zonă!”, a declarat Mircea Fechet.
Varianta ocolitoare Bacău are în total 30,8 km, dintre care 16,2 km sunt la profil de autostradă și include 7 poduri, 9 pasaje, 1 nod rutier. Tronsonul de autostradă și brațul vestic au fost date în trafic în 2020.
Jurnal FM 