Current track

Title

Artist


Drama marinarilor abandonați în larg pe navele care nu mai pot fi reparate sau vândute. Unii trăiesc doar cu orez, alții vor să moară

#Postat de on octombrie 10, 2021

Companiile aflate în dificultate renunță la navele prea scumpe pentru a fi reparate sau prea greu de vândut, abandonând marinarii în porturi sau în larg, scrie Wall Street Journal.

În largul coastelor Somaliei, un echipaj care așteaptă să fie plătit este blocat într-o zonă a Oceanului Indian împânzită de pirați, în timp ce nava sa ia încet-încet apă.

Alți 14 navigatori, blocați pe o navă de marfă în largul coastei Iranului, au rămas fără hrană și combustibil. Unii s-au gândit să se sinucidă.

Nu putem supraviețui aici„, a declarat un inginer de la bordul navei MV Aizdihar, abandonată în largul orașului iranian Bandar Abbas. „Vă rugăm să ne ajutați”. El a transmis acest apel prin intermediul unei înregistrări video la începutul acestui an.

Industria navală de 14.000 de miliarde de dolari, responsabilă pentru 90% din comerțul mondial, a lăsat în urmă ceea ce pare a fi un număr record de marinari abandonați pe nave de marfă.

Cazurile de abandon apar atunci când armatorii nu plătesc echipajele două sau mai multe luni sau nu acoperă costurile de trimitere acasă a membrilor echipajului, potrivit Organizației Maritime Internaționale, o agenție a Națiunilor Unite.

Anul trecut, numărul cazurilor de acest fel raportate a crescut de peste două ori, ajungând la 85, față de 2019 când a fost de 40. Anul acesta va fi mai rău.

Mai mult de 1.000 de navigatori sunt în prezent abandonați pe nave, potrivit estimărilor Federației Internaționale a Lucrătorilor din Transporturi.

Numărul real este însă probabil mai mare, pentru că mulți membri ai echipajelor sunt reticenți în a face dezvăluiri.

Mohamed Arrachedi, coordonator al sindicatului pentru Orientul Mijlociu, a declarat că primește zeci de mesaje WhatsApp de la marinarii disperați din întreaga lume: „Este o criză umanitară globală.”

În Emiratele Arabe Unite, o companie de transport maritim a abandonat șapte nave de containere în ultimele luni, lăsând în urmă zeci de membri ai echipajelor, fiecăruia datorându-i-se salariul pe un an.

Un echipaj format din cinci oameni, izolat lângă o stațiune turistică din Dubai, care a trăit doar cu orez timp de 10 luni, a scăpat recent de un calvar de patru ani.

Anul trecut, un echipaj format în majoritate din egipteni a fost abandonat în Sudan. Nava a fost apoi vândută și a fost condusă de un echipaj majoritar sudanez, care a fost, de asemenea, abandonat în Egipt. Trei dintre ei se află încă la bord, plutind în largul Canalului Suez, în cea de-a noua lună fără plată. Mai multe puteâi afla pe digi24.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *