Dragomir Hurmuzescu – fondatorul învățământului electrotehnic românesc și pionier al radiofoniei

Rămas orfan de tată în timpul liceului, la Colegiul Sfântul Sava, Hurmuzescu a fost nevoit să susțină financiar familia, oferind meditații la limba franceză. În 1887 a absolvit Facultatea de Științe a Universității din București, iar în urma unui concurs a obținut o bursă de studii la Sorbona, unde în 1890 a devenit licențiat în fizică, șef de promoție.

La Paris a lucrat în laboratorul condus de Gabriel Lippmann, alături de viitorii laureați Nobel Marie și Pierre Curie. A fost ales membru în prestigioase societăți științifice: Societatea Franceză de Fizică, Comitetul Savanților Străini din Franța și Societatea Fizicienilor Germani.

În 1894, Hurmuzescu a inventat dielectrina – un izolator realizat din sulf și parafină – și electroscopul care îi poartă numele. Revenit în România în 1896, a fost numit conferențiar la Facultatea de Științe a Universității din Iași și profesor de fizică la Liceul Internat (azi „Costache Negruzzi”), devenind ulterior directorul acestuia.

În 1901, a fondat Societatea de Științe din Iași și a repetat experimentele de comunicație radio ale lui Marconi și Popov. În perioada 1904–1907 a fost secretar general al Ministerului Instrucțiunii Publice, contribuind la reformarea învățământului științific liceal.

A fost inițiatorul înființării Școlii de Electricitate din cadrul Universității din Iași, transformată ulterior în Institutul Electrotehnic, în 1913. În același an s-a transferat la București, devenind profesor universitar și decan al Facultății de Științe, precum și director al noului Institut Electrotehnic.

În 1916 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1937 – membru de onoare al Societății Franceze a Electricienilor. A fost, de asemenea, membru fondator al Academiei de Științe din România și președintele Comitetului Electrotehnic Român (1927).

Contribuții științifice și în domeniul radiofoniei:

Hurmuzescu a contribuit semnificativ la studiul electricității și al razelor X. A înființat primul laborator de electricitate din România și a pus bazele radiofoniei naționale. Sub conducerea sa, în 1922 a fost creată Societatea Română de Radiodifuziune, care pe 1 noiembrie 1928 a transmis prima emisiune oficială din istoria radioului românesc, începută cu celebrul anunț: „Alo, alo, aici Radio București”, urmat de discursul său în calitate de președinte al Societății.

Lucrări importante:

• Căldură și electricitate (1900)

• Telegrafia fără sârmă cu ajutorul undelor electrice (1902)

• Electricitate generală și aplicată (1934)

• Dialectrina, un nou electroscop – articol în „Soc. fr. Physique” (1894)

• Radioactivitatea petrolurilor române – comunicare la Congresul Industriei Petrol (1907)

• Radioactivitatea apelor minerale din România – în „Ann. Academiei Române” (1909)

• Viitorul industriei electrice în România – în „Revista Gen. Electr.” (1919)

• Efectul Zeeman și magnetonii – în „Buletinul IRE” (1936)

Dragomir Hurmuzescu s-a retras din activitatea profesională în 1937. În 1965, UNESCO i-a adus un omagiu la centenarul nașterii, recunoscându-i meritele științifice deosebite.