„Oameni care au fost”. Dragomir Hurmuzescu și lumea românească a științei…
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Universitatea din Iaşi îi datorează o parte din gloria ei, fizica îi datorează o serie de descoperiri clasice”- Savantul Ștefan Procopiu despre Dragomir Hurmuzescu

Stimați amici, ca de obicei, aici, la „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre. Astăzi vă propun să lecturați câteva date „pasagere” despre o mare personalitate a științei și tehnicii românești, fizicianul Dragomir Hurmuzescu. Acesta a fost fondatorul învăţământului electrotehnic din România, fiind cel care a pus bazele primului laborator de electricitate din ţară, transformat apoi în Şcoala de Electricitate de pe lângă Universitatea din Iaşi, aceasta fiind prima şcoală de fizică experimentală. Dragomir Hurmuzescu este considerat de către specialiști ca fiind și ctitorul radiofoniei româneşti. În anul 1927, sub conducerea sa, a început să funcţioneze Societatea Română de Radiodifuziune (mai precis Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România), care, la 1 noiembrie1928, difuza în eter prima emisiune cu anunţul: „Alo, alo, aici Radio Bucureşti”, urmat de discursul preşedintelui Societăţii, Dragomir Hurmuzescu. Acesta era momentul ce inaugura, practic, postul naţional de radio din România. Dragomir Hurmuzescu a fost membru corespondent al Academiei Române din 1916. Dragomir Hurmuzescu s-a născut la data de 13 martie 1865, la Bucureşti, în familia lui Martin, un funcţionar modest la poştă, şi a Profirei. În perioada 1873-1877, a urmat şcoala primară situată pe strada Polonă, iar la 1 septembrie 1877 a fost înscris la gimnaziul „Matei Basarab” din capitală. La 1 septembrie 1881, continuă pregătirea la Liceul „Sf. Sava”. Între timp, tatăl său a trecut la cele veșnice, el devenind „capul familiei” şi susţinător al celor doi fraţi mai mici. În această perioadă, are ocazia să citească reviste ştiinţifice publicate la Paris, fiind din ce în ce mai atras de știință. În anul 1884, după absolvirea ultimei clase de liceu şi după examenul de bacalaureat, s-a înscris voluntar în Batalionul 4 Vânători şi a început ulterior cursurile Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti. Un an mai târziu, s-a mutat la Şcoala normală superioară, instituție unde obţinuse o bursă la fizică, iar în vara anului 1886 ia primul contact cu ideile socialiste şi cu o serie de membri ieşeni ai unor organizaţii aparţinând acestei orientări politice.

Ulterior, în octombrie 1887, Dragomir Hurmuzescu obţine o bursă şi pleacă să continue studiile la Paris, unde dorea să îşi ia licenţa şi să îşi obţină doctoratul, tocmai la Sorbona. Aici, la Paris l-a cunoscut pe Constantin Miculescu, un fizician român cu rezultate remarcabile în termodinamică şi optică, dar a cunoscut şi alte personalităţi ale fizicii europene precum: Joseph Bertrand, Louis Pointcare şi Gabriel Lippman. În vara anului 1890, Hurmuzescu obţine licenţa în fizică-chimie, după care s-a înscris la studii doctorale chiar la profesorul Gabriel Lippmann. Aceasta a fost perioada în care a început să publice lucrările pe care le realizează, în reviste precum „Bulletin de la Société Française de Physique” şi apoi în „Comptes Rendus Hebdomadaires des Séances de l’Académie des Sciences”. Nu e lipsit de importanță să ne amintim că, a descoperit, în această perioadă petrecută la Paris, dielectrina, în 9 aprilie 1894, un izolant alcătuit pe baza unui amestec de sulf şi parafină, folosit în construcţia electroscoapelor. Într-un moment în care Dragomir Hurmuzescu, aflat la studiu la Paris, în laboratorul lui Lippmann, era în căutarea unor subiecte de interes, observă experimentele pe care le face unul dintre colegi, norvegianul Birkeland. În cadrul acestor experimente se obţineau rezultate destul de diferite, fapt pus de Hurmuzescu pe seama calităţilor izolante slabe ale sticlei. Tot atunci, profesorul Edouard Branly promova parafina ca fiind cel mai bun izolant electric cunoscut la acea vreme. Folosind rezultatele lui Branly, Hurmuzescu continuă experimentele şi reuşeşte să obţină un amestec cu proprietăţi superioare parafinei. El va face o prezentare în şedinţa Societăţii Franceze de Fizică din 19 ianuarie 1894, publicând concluziile în Buletinul Societăţii Franceze de Fizică din 19 februarie: „Sur un nouvel isolant, la diélectrine. Nouvel électroscope, nouveaux appareils électrique”. Imediat după descoperirea, în 1895, a razelor X de către Roentgen, Hurmuzescu anunţă, în premieră, împreună cu Louis Benoist, descoperirea efectului de ionizare produs de aceste radiaţii asupra gazelor şi corpurilor electrizate. Acest efect este pus în evidenţă şi măsurat cu un dispozitiv creat tot de Hurmuzescu – electroscopul ce îi poartă numele, care urma să fie utilizat în majoritatea laboratoarelor, de către mari fizicieni, inclusiv în măsurători asupra radioactivităţii care vor fi realizate cu acest dispozitiv de către Marie Curie. De menţionat este faptul că, în anul 1903, Henri Becquerel a utilizat electroscopul Hurmuzescu în cercetări de radioactivitate, distinse cu Premiul Nobel. O părticică de ajutor la acest premiu l-a avut și Hurmuzescu!

La data de 28 aprilie 1896, Hurmuzescu îşi susţine teza de doctorat, cu titlul „Sur une nouvelle détermination du rapport V entre les unités électrostatiques et électromagnétiques”, care descria una dintre cele mai precise măsurători a vitezei luminii. În acelaşi an, Hurmuzescu a revenit în ţară, iar la data de 10 iunie 1896, ca urmare a Conferinţei despre razele X, ţinută de Hurmuzescu în Amfiteatrul Şcolii de Poduri, doctorul C. Severeanu, părintele chirurgiei româneşti, a introdus pentru prima oară în serviciul său de chirurgie, tehnica radiografiei/radioscopiei. Istoria ne mai spune că, în același an, în august 1896, Hurmuzescu este delegat să reprezinte România la Congresul internaţional electrotehnic de la Geneva, iar la întoarcerea în ţară este nevoit, conform legii, să parcurgă o perioadă de concentrare în armată timp de o lună, la Ploieşti, perioadă care îi oferă un nou prilej să ia contact cu mişcarea socialistă din ţară, reprezentată de Constantin Stere sau Constantin Dobrogeanu Gherea. La 1 octombrie 1896, este numit conferenţiar la catedra de matematică a Facultăţii de ştiinţe a Universităţii din Iaşi, iar o lună mai târziu primeşte şi postul de profesor de fizică la Liceul – Internat din Iaşi, un post interesant tocmai fiindcă punea într-o perspectivă deosebită necesitatea creării unei elite tehnice româneşti. Pe 15 februarie 1897, Hurmuzescu primeşte conducerea Liceului Internat din Iaşi, urmând să conducă acest liceu pe parcursul a trei ani. La câteva luni distanță, la final de aprilie 1897, Hurmuzescu primeşte postul de profesor suplinitor la catedra nou înfiinţată, de căldură şi electricitate de la Facultatea de Știinţe din Iaşi, moment în care solicită şi obţine resurse financiare deosebite pentru construirea unui laborator, ceea ce marca importanţa ce începea să fie acordată învăţământului aplicati, tehnic, acesta devenind un loc în care se va forma un lung șir de viitori fizicieni români de renume.Trei ani mai târziu, avea să se dedice exclusiv cercetărilor ştiinţifice, iar în anul 1901, Hurmuzescu înfiinţează Societatea de ştiinţe din Iaşi precum şi revista „Annales Scientifiques de l’Université de Jassy”. În acelaşi an, repetă şi realizează, la Iaşi, experimentele de comunicaţie prin radio ale lui Guglielmo Marconi, Alexandr Stepanovici Popov şi ale altora, din perioada 1895-1901.

În anul 1902, realizează primul său curs, cel de „Căldură şi electricitate”, iar în iunie 1902 are loc, la Iaşi, primul Congres al Societăţii pentru înaintarea ştiinţelor, ocazie cu care Hurmuzescu prezintă trei lucrări ştiinţifice şi susţine conferinţa „Telegrafia fără sârmă”. Congresul avea să se desfăşoare şi în perioada următoare la Bucureşti- 1903, Constanţa-1904 şi Craiova-1905.În decembrie 1904, Dragomir Hurmuzescu a fost numit secretar general la Ministerul Instrucţiunii Publice şi Cultelor, acceptând postul ca fiind o modalitate de a finanţa dezvoltarea învăţământului în domeniul ştiinţelor fizico-chimice într-o formă pe care el a adus-o din Occident. În anul 1906, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, a scris un scurt compendiu despre învăţământul din România în perioada anilor 1866 – 1906. În octombrie 1907, în urma răscoalelor ţărăneşti, guvernul a demisionat, iar Hurmuzescu va reveni la preocupările sale anterioare, adică la catedră. La 1 noiembrie 1910, după pregătiri intense, se deschid cursurile Şcolii de electricitate de pe lângă Universitatea din Iaşi, prima şcoală de electrotehnică din ţară. În această perioadă, cercetătorul a susţinut şi publicat o serie de lucrări ştiinţifice referitoare la razele X, la cercetarea radioactivităţii petrolului şi apelor minerale din România şi la perfecţionarea galvanometrelor. În anul 1913, Şcoala de electricitate din Iaşi ia denumirea de Institutul Electrotehnic al Universităţii din Iaşi, iar la 1 aprilie, guvernul conservator-democrat prevede în bugetul Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti sumele necesare creării unei catedre de „Aplicaţiunile căldurii şi electricităţii”, proiect care îi este atribuit lui Dragomir Hurmuzescu, în Casa Scarlat Kretzulescu, în care a funcţionat până de curând Muzeul Literaturii Române. În toamna anului 1916, însă, aflat în faţa perspectivei ocupării capitalei de către trupele germane, Hurmuzescu se retrage cu familia la Iaşi, unde contribuie intens la activităţile „Asociaţiei profesorilor universitari”.În același an 1916, Hurmuzescu a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Anul următor, în august 1917, Hurmuzescu şi familia sa, alături de alţi câţiva cunoscuţi profesori „școliți” la Paris, au fost îndrumaţi spre Franţa pentru a promova interesele naţionale. La Paris, profesorul se ocupă de stabilirea principiilor pe baza cărora ar trebui să se dezvolte învăţământul de specialitate din ţară. În martie 1919, după încheierea războiului, Hurmuzescu revine în ţară, iar în anul 1922 devine preşedinte al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România.

În anul 1925, la Institutul Electrotehnic al Universităţii Bucureşti, care era condus de profesorul Dragomir Hurmuzescu, este construit şi dat în folosinţă primul receptor radiofonic care face posibile primele audiţii publice, de două ori pe săptămână, joi şi sâmbătă, la ora 21:30. Referitor la acest moment, profesorul Hurmuzescu afirma, în anul 1938, că: „La noi, primele recepţiuni au fost realizate cu mijloace experimentale şi prin personalul secţiunilor de radiotelegrafie ale Institutului Electrotechnic Universitar. În anexele laboratorului său (foste grajduri) din Str. Victor Emanuel, s-au făcut primele demonstraţii de ascultare a unor posturi străine, cel din Viena fiind cel mai bine auzit la Bucureşti în acea epocă. La şedinţele acestea venea mulţimea curioşilor pentru a se convinge de minunea de a asculta muzica şi cuvântul, aduse prin văzduh de undele electromagnetice, din ţări depărtate la mii de kilometri. Şi lumea curioasă, doritoare de a cunoaşte acest mister, era atât de numeroasă, încât umplea nu numai sala, dar chiar şi curtea din faţa laboratorului în serile destinate şedinţelor de recepţie.” La data de 26 martie 1925, s-a constituit „„Asociaţia Prietenilor Radiotelefoniei”, din iniţiativa Societăţii Române de Fizică, care era condusă tot de Dragomir Hurmuzescu, asociaţie ce-și avea sediul în incinta Institutului Electrotehnic Universitar din Str. Victor Emanuel nr. 16, fosta clădire a Muzeului Literaturii Române din Bd. Dacia. În anul următor,1926, Dragomir Hurmuzescu a creat la Bucureşti prima staţie de radiodifuziune din ţară. În aceeaşi perioadă, el a făcut şi primele încercări de transmisie prin telegrafie fără fir. În anul 1927, se construiesc, la Institutul Electrotehnic, primele posturi româneşti de emisie, dintre care unul va funcţiona pe unde scurte, după un proiect al inginerului Emil Petraşcu. În această perioadă, profesorul Dragomir Hurmuzescu emitea de două ori pe săptămână, pe lungimea de undă de 350 de metri, emisiuni pentru 2000 de abonaţi. Ulterior, în anul 1928, el a fost ales preşedintele Consiliului de administraţie al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România.

Dragomir Hurmuzescu și lumea românească a științei…

În același ani, la 1 noiembrie 1928, a  fost realizată prima transmisiune radiofonică a postului Radio Bucureşti, la ora 17:00, pe lungimea de undă de 401,6 metri, cu o putere de 0,4 kW. S-a auzit „Alo, alo, aici Radio Bucureşti”. Emisiunea a fost deschisă de profesorul Hurmuzescu în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie. În 1931, sub preşedinţia lui Hurmuzescu, a luat fiinţă „Asociaţia generală a Radioamatorilor”, iar în 1932, devine membru de onoare al „Societăţii Franceze a Electricienilor”. În 1934, din iniţiativa lui Hurmuzescu, a fost posibilă organizarea la Bucureşti a primului Congres de ştiinţe din România. La 16 martie 1937, la vârsta de 72 de ani, Hurmuzescu părăsea viaţa politică, se încheiau perioadele de prelungire în învăţământ, iar printr-o reglementare forţată, se legiferează concentrarea învăţământului superior tehnic-aplicativ. Ca urmare, Institutul Electrotehnic este desfiinţat, fiind împărţit între Politehnică şi secţia de radioelectricitate a Facultăţii de ştiinţe a Universităţii. Că la noi e ușor de dărâmat! Cu construcția stăm mai prost!  În toamna anului 1937, profesorul se pensionează, iar în anul 1948, ca și cum omula cesta ar fi furat ceva, comuniştii decid eliminarea din rândul membrilor Academiei Române a profesorului Hurmuzescu. La fel cum au făcut cu (prea) mulți alții!

Dragomir Hurmuzescu și lumea românească a științei…

Dragomir Hurmuzescu a trecut la cele veşnice în timp ce îşi redacta memoriile, la data de 31 mai 1954, la Bucureşti, în condiţiile în care o personalitate uriașă ca el era aproape uitat şi desconsiderat constant de către autorităţile staliniste „băștinașe” ale vremii. La peste un deceniu distanță, în anul 1965, la împlinirea unui secol de la nașterea sa, UNESCO l-a omagiat pe marele savant român printr-o sesiune ştiinţifică mondială.

Dragomir Hurmuzescu și lumea românească a științei…

În anul 1990, Academia Română procedează la o reparaţie morală, cum s-a întâmplat cu mulți alți nedreptățiți, astfel că Dragomir Hurmuzescu este re-primit, post-mortem, în rândul membrilor săi. În zilele noastre, pentru a-i onora memoria, unul din premiile Academiei Române, cel în domeniul ştiinţelor fizice, îi poartă  numele, iar anual are loc Concursul Naţional Studenţesc de Fizică „Dragomir Hurmuzescu”. Și astăzi vă mulțumesc pentru c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față și că ați putut afla sau v-ați reamintit despre acest mare om! Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim miercurea viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

„Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii”, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982

http://www.mnt-leonida.ro/08GaleriaPersonalitatilor/DHurmuzescu.html

https://www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/stiinta/portret-dragomir-hurmuzescu-parintele-radiofoniei-romanesti-id4629.html

http://www.phys.uaic.ro/index.php/prezentare/personalitati-facultate/dragomir-m-hurmuzescu-1865-1954/

https://dosaresecrete.ro/dragomir-hurmuzescu-fondatorul-invatamantului-electrotehnic-si-al-radioului-in-romania/

https://jurnalul.antena3.ro/it/stiinta/dragomir-hurmuzescu-315454.html

http://complexity.ro/personalitati/dragomir-hurmuzescu-fondatorul-invatamantului-electrotehnic-din-romania

https://www.academia.edu/29459643/DRAGOMIR_HURMUZESCU_INVEN%C8%9AII_%C8%98I_DESCOPERIRI

https://radioromaniacultural.ro/portret-dragomir-hurmuzescu-parintele-radiofoniei-romanesti/

https://www.bibnat.ro/50-de-ani-de-la-nasterea-lui-Dragomir-Hurmuzescu-documente-din-Colectiile-Speciale-ale-Bibliotecii-Nationale-s273-gf3-ro.htm

http://www.cunoastelumea.ro/dragomir-hurmuzescu-inventatorul-electroscopului-si-cercetatorul-caruia-ii-datoram-postul-national-de-radio/

https://www.bcu-iasi.ro/expozitii_virtuale/dragomir-hurmuzescu-1865-1954/

http://clasate.cimec.ro/Detaliu.asp?tit=fotografie&k=646587CDE5F4406CA3016CAFEF566282

https://www.romania-actualitati.ro/emisiuni/jurnal-militar/dragomir-hurmuzescu-omagiat-la-muzeul-comunicatiilor-si-informaticii-id69267.html

https://www.litero-mania.com/amintiri-dintr-o-casa-bucuresteana/

https://www.art-emis.ro/personalitati/dragomir-hurmuzescu-parintele-radiofoniei-din-romania