Două zile cu ploi, vijelii și grindină în toată țara
#Postat de Florin Craciun on aprilie 27, 2022
Meteorologii au emis miercuri o nouă ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ- COD GALBEN de vreme rea în aproape toate județele țării. În intervalul 27 aprilie, ora 12 – 28 aprilie, ora 23 sunt vizate fenomene de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă.

În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și pe alocuri intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și izolat 40…60 l/mp. (Sursa/ANM)
Jurnal FM 