Current track

Title

Artist


„Dosarul Revoluției”, plimbat între instanțe/ ICCJ îl trimite la Curtea de Apel București. Care e motivul

#Postat de on februarie 24, 2023

Dosarul Revoluţiei, în care Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu, printre alţii, sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii, a fost trimis pentru judecare la Curtea de Apel Bucureşti. Sentinţa definitivă a fost dată vineri de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, informează www.mediafax.ro.
Magistraţii au decis că nu au competenţa să soluţioneze cauza.
„În concret, s-a constatat că în perioada 22 decembrie 1989, orele 16.00 – 30 decembrie 1989, unul dintre inculpaţi (Ion Iliescu – n.r.) nu a deţinut funcţia de şef al Guvernului României, ci pe aceea de membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi, ulterior, de preşedinte al aceluiaşi organism, iar un alt inculpat (Gelu Voican Voiculescu – n.r.), în perioada 22 decembrie 1989, orele 16.00 – 27 decembrie 1989, nu a deţinut funcţiile de membru al Guvernului României, respectiv de viceprim-ministru, ci pe aceea de membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, organ central de putere distinct de instituţia Guvernului României. În consecinţă, faţă de funcţiile deţinute de inculpaţi în perioadele menţionate, în raport cu dispoziţiile Codului de procedură penală care reglementează competenţa după calitatea persoanei, a fost stabilită în favoarea Curţii de Apel Bucureşti”, a arătat ÎCCJ. Continuarea pe www.mediafax.ro.

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *