Dosare penale la regimul rutier, pentru consumul de alcool la volan
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 28, 2021
Legea interzice consumul de alcool înainte de a te urca la volan în orice condiții. Chiar și o simplă bere îi poate transforma pe șoferi în pietoni. Este important să ne amintim că orice formă de a consuma alcool și de a conduce este ilegală și poate veni cu pedepse stricte. Poliția Română reamintește că în cazul depistării unui conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice la volan, în funcție de concentrația de alcool, fapta se poate încadra astfel:

Luni, 27.12.2021, ora 00.40, o patrulă din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți a oprit pentru control pe raza comunei Grănicești, autoturismul condus de un bărbat de 23 de ani din orașul Milișăuți.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.
Luni, 27.12.2021, ora 03.00, o patrulă din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Mălini a oprit pentru control pe raza comunei Cornu Luncii, autoturismul condus de o femeie de 44 de ani din municipiul Fălticeni.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedual.
Sursa:IPJ Suceava/ din28decembrie2021
Jurnal FM 