Dosare penale la regimul rutier – Nu consumați alcool dacă vă urcați la volan!
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 19, 2023
Dosare penale la regimul rutier – Nu consumați alcool dacă vă urcați la volan! – atenție la modificările legislative – Legea numărul 213/2023!

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/tehnologie-politie-acoperi%C8%99-masina-2500010/
Sâmbătă, 18 noiembrie 2023, la ora 20:06, polițiștii din cadrul S.P.R. 7 Mălini au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie din mun. Fălticeni, jud. Suceava cu privire la faptul că a avut loc o tamponare iar celălalt șofer este băut.
În baza sesizării la fața locului s-a deplasat patrula din cadrul S.P.R. 7 Mălini care a stabilit că la data de 18.11.2023, în jurul orei 20.00 apelanta domiciliată în mun. Fălticeni, jud. Suceava se deplasa cu autoturismul pe DC Herla, moment în care din contrasens se deplasa autoutilitara condusă de un bărbat din sat Herla, com. Slatina, jud. Suceava, cele două vehicule intrând în coliziune ușoară, producându-se pagube materiale.
În urma testării cu aparatul etilotest, pentru conducătoarea auto a rezultat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar pentru bărbat a rezultat o alcoolemie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma verificării în bazele de date ale Poliției Române s-a stabilit că bărbatul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârșireainfracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice” și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 Cod Penal și art. 335 alin. (1) din Codul penal.
Sâmbătă, 18 noiembrie 2023, în jurul orelor 17.40, în timp ce polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului se aflau în patrulare pe raza comunei Cacica, au fost sesizați telefonic de către un bărbat despre producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale în centrul satului Pârteștii de Sus.
S-a stabilit că la data de 18.11.2023, în jurul orei 17.30, în timp ce un bărbat conducea autoutilitara a intrat în coliziune ușoară cu un autoturism staționat, provocând avarii.
Cu ocazia legitimării persoanelor în vederea soluționării evenimentului rutier, s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest a conducătorului autoutilitarei, rezultând o alcolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată s-a procedat la testarea conducătoarei autoturismului staționat, rezultatul fiind negativ.
Având în vederea rezultatul alcoolemiei conducătorului auto, s-a procedat la conducerea acestuia către Spitalul Orășenesc Gura Humorului pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii gradului de îmbibație alcoolice din sânge.
Cercetările sunt cotinuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice” faptă prev. și ped. de art. 336 alin. 1 din Codul Penal, cauza urmând a fi soluționată procedural prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.
Sâmbătă, 18 noiembrie 2023, la ora 00:00, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu conform Planului de acțiune existent la nivelul Poliției Mun. Rădăuți, în timp ce se deplasau pe DN 2H, pe raza orașului Milișăuți, polițiștii rutieri din cadrul Compartimentului Rutier Rădăuți au abservat două autovehicule care staționau pe partea carosabilă.
Cei doi conducători au fost legitimați în persoana unui bărbat în vârstă de 51 ani din oraș Milișăuți, respectiv un alt bărbat în vârstă de 26 ani din com. Dărmănești.
Din verificările efectuate, a rezultat faptul că bărbatul de 51 ani a condus autoturismul pe DN 2H din direcția mun. Suceava către oraș Milișăuți iar când a ajuns într-o curbă spre dreapta, a acroșat ușor vehiculul condus de bărbatul de 26 ani.
Întrucat șoferul de 51 ani emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 1,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Rădăuți, unde și-a dat consimțământul și i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Atenție la modificările legislative – Legea numărul 213/2023!
Această lege prevede că șoferii care conduc fără drept, sub influența alcoolului sau a stupefiantelor și provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane, vor fi condamnați la închisoare cu executare nu cu suspendare. Astfel, Legea nr. 213 din 2023 care modifică articolul 91 din Codul Penal prevede faptul că: (3^1) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336.
Potrivit noilor reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
- nu deținea permis de conducere;
- deținea un permis de conducere necorespunzătorcategoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
- a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
- a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, polițiștii vă recomandă:
Nu vă urcaţi sub nicio formă la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise!
Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente care afectează capacitatea de conducere, deşi exista tendinţa de a se subestima rolul său.
De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului sau drogurilor comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.
Consumul de băuturi alcoolice și droguri reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.
Legea pedepseşte conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise, iar concentraţia în sânge depăşeşte limita legală! Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.
Consumul de alcool și droguri constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!
Nu uitați, comportamentul dumneavoastră are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic!
Sursa: I.P.J. Suceava/19 noiembrie 2023
Jurnal FM 