Current track

Title

Artist


Dosare penale la regimul rutier întocmite de polițiștii suceveni

#Postat de on august 29, 2021

***În data de 28.08.2021, orele 20:40, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţiei Rurale Ipoteşti în timp ce patrulau pe DJ 208A pe raza comunei Bosanci, judeţul Suceava au observat o motocicletă fără a avea montată nicio plăcuţă cu număr de înmatriculare.

S-a procedat la urmărirea acesteia din centrul comunei Bosanci cu semnalele acustice şi luminoase pornite. Urmărirea respectivei motociclete s-a desfăşurat pe un traseu de circa 5 km iar pe drumul comunal DC 69, strada Alexandru cel Bun din satul Tişăuţi, comuna Ipoteşti, judeţul Suceava, la o intersecţie spre dreapta conducătorul motocicletei s-a dezechilibrat şi a căzut pe marginea drumului. Conducătorul motocicletei s-a ridicat şi a luat-o la fugă fiind urmărit pedestru de către poliţişti. Acesta a fost ajuns din urmă, încătuşat şi condus la sediul Secţiei 2 Poliţie Rurală Ipoteşti. Cu această ocazie s-a constatat faptul că acesta este un tânăr în vârstă de 20 ani, din comuna Ipoteşti, judeţul Suceava, acesta declarând că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. La sediul secţiei de poliţie s-a prezentat şi un echipaj din cadrul SMURD ocazie cu care tânărul a refuzat să se deplasase la UPU Suceava pentru investigaţii medicale.

În urma verificării motocicletei în bazele de date s-a stabilit că aceasta este înmatriculată, dar ITP-ul şi RCA sunt expirate.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

 

***La data de 28.08.2021, orele 21:53, un echipaj al Serviciului Rutier, în timp ce acţiona pe Strada Manastirea Humorului din Oraşul Gura Humorului, a oprit autovehiculul la volanul căruia se afla un localnic în vârstă de 36 ani.

Întrucât şoferul emana halena alcoolica a fost testat cu aparatul etilotest rezultand valoarea de 0,62 mg/l alcool pur in aerul expirat. Ulterior a fost transportat la Spitalul Orasenesc Gura Humorului, unde i s-au recoltat doua probe biologice de sange in vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal conf. art. 336 alin.1 din cod penal.

 

***La data de 28.08.2021, în jurul orelor 2030, un bărbat de 38 ani, din mun. Suceava, a condus autoturismul pe strada Amurgului din municipiul Suceava, iar pe fondul consumului de băuturi alcoolice a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu 3 autovehiculele parcate regulamentar.

Din accidentul de circulaţie a rezultat doar avarierea autovehiculelor implicate.

În urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat faptul că şoferul avea o concentraţie alcoolică de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Sursa: INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN SUCEAVA / 29 august 2021


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *