Current track

Title

Artist


Dosar penal pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier

#Postat de on ianuarie 11, 2023

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/auto-bmw-ma%c8%99in%c4%83-%c3%aenmatriculare-1834275/

În fapt, la data de 10 ianuarie 2023, în jurul orei 12.30, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 42 ani, care conducea un autovehicul, ce avea montate plăcuțe cu număr de înmatriculare provizoriu, pe strada Câmpului din municipiul Săcele, județul Brașov.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că autovehiculul are expirată autorizația provizorie de circulație, vehiculul nefigurând ca fiind înmatriculat.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Sursa: I.P.J. Brașov/11 ianuarie 2023


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *