Current track

Title

Artist


Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului

#Postat de on aprilie 23, 2023

Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului i-a fost întocmit unui șofer din satul Cotu Băii. Vineri, 21 aprilie 2023, la ora 15:50, în timp ce polițiștii SPR 7 Mălini efectuau serviciul de patrulare pe raza de competență, au oprit pentru control pe Strada Nicolae Stoleru, din sat/com.Baia, jud. Suceava, autouturismul condus de către un bărbat din satul Cotu Băii, com. Fântâna Mare, jud. Suceava.

Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului

Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/dovada-etilotest-conduc%c4%83tor-auto-337369/

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul mun. Fălticeni în vederea recoltării a două mostre biologice de sânge.

În cauză s-a întocmit dosar penal   pentru săvârșirea infracțiunii de  „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe„ faptă prev. și ped de art. 336 alin 1 Cod Penal , ce va fi soluționat procedural de către lucrătorii din cadrul P.P. Baia.

Sursa: I.P.J. Suceava/22 aprilie 2023

Alte articole: https://jurnalfm.ro/suceava-urmariri-si-blocari-in-trafic-pentru-prinderea-unor-soferi-bauti/


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *