Dor de Înalt
#Postat de admin on ianuarie 22, 2019
Obștea Mănăstirii Sihăstria Putnei ne invită cu ocazia parastasului părintelui
Proclu la prezentarea și lansarea cărții ,, Părintele Proclu – file de Pateric II”,
sâmbătă 26 ianuarie 2019. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Pimen,
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, slujba Parastasului va avea loc la Mănăstirea
Sihăstria Putnei.
După slujba de pomenire, va avea loc lansarea celui de-al doilea volum al
cărții ,, Părintele Proclu – file de Pateric II” . Dar iată programul complet al
manifestării :
Ora 9.00 – Sfânta Liturghie
Ora 10.30 – Parastasul pentru Părintele Proclu
Ora 11.00 – Lansarea cărții ,, Părintele Proclu – file de Pateric II”
Ora 12.00 – Agapa frățească
Părintele Proclu Nicău, pe numele de botez Gheorghe, s-a născut pe data de
13 noiembrie 1928, în satul Mitocu Bălan, județul Neamț. A fost închinoviat la
Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț, la data de 1 noiembrie 1948. A fost trimis
în 1949, împreună cu alți viețuitori ai Sihăstriei, la Mănăstirea Slatina, pentru
revigorarea vieții monahale de aici. Părintele a ucenicit pe lângă mari stareți ai
monahismului românesc: arhimandritul Cleopa Ilie și ieroschimonahul Paisie
Olaru. Experiența duhovnicească a părintelui Proclu s-a îmbogățit și prin viața sa
de retragere. După Decretul 410 din 1959, cu binecuvântarea părintelui Cleopa,
duhovnicul său, părintele Proclu a ales viața de liniște. Zeci de ani, părintele a trăit
în simplitate, într-o căsuță de la marginea satului Mitocu Bălan. La 28 ianuarie
2017, la 88 de ani pustnicul a trecut la Domnul. ( Doxologia )
Iulian Iustin Melinte Suceava