Donează viaţă!
#Postat de Carmen Vintu on februarie 19, 2019

„Speranţă la viaţă! Donează sânge!” este o campanie de donare de sânge organizată la nivel naţional, în Bacău fiind organizator sportivul şi antrenorul de judo Daniel Zodian. Această campanie a început pe data de 14 februarie şi s-a încheiat astăzi, 17 februarie.
În Bacău, s-au strâns un numar impresionant de aproape 300 de persoane care au donat sânge. Au fost implicate Prefectura Bacău, prin Maricica Coşa, un hipermarket care a amplasat o staţie mobilă în incinta sa, Poliţia Locală, prin Colonelul Ifteme şi Dumbravă Mihai, jandarmeria, ISU, armata dar şi părinţi, copii, tineri, toţi au fost voluntari şi s-au mobilizat pentru o şansă la viaţă.
Am vrut să aflăm ce l-a determinat pe Daniel Zodian să organizeze acestă frumoasă campanie în oraşul nostru iar acesta ne-a povestit în primul rând că acestă dată, de 14 februarie, nu a fost aleasă întamplator, ci din dorinţa ca de ziua îndragostiţilor cu toţii să putem dona dragoste, viaţă, în schimbul unor obiecte materiale. Încă de mic, urmărind celebrul serial Bevery Hills, a fost impresionat de unul din tinerii bogaţi din acel serial, ce în fiecare an dona sânge de ziua îndragostiţilor, şi iată că în acest an mobilizarea şi determinarea şi-au făcut loc, iar acestă campanie a prins o numeroasă amploare.
În aceste zile acesta a cunoscut persoane impresionante, persoane de succes ce, ce încă îşi păstrează inima caldă şi deschisă pentru oamenii ce au nevoie de sprijin. „În aceste zile am văzut cum sportivi de performanţă, campioni europeni şi mondiali, au devenit campioni la salvat vieţi!”, a declarat Daniel Zodian.
O nouă campanie de donare de sânge va începe şi în luna octombrie.
Celelalte oraşe participante sunt Bucureşti, Oradea unde au participat 66 de donatori, Cluj, cu 187 de donatori, Suceava, cu 58 de donatori, Sibiu, Dolj, Mureş, Argeş şi Braşov. În majoritatea oraşelor organizatorii sunt campioni şi antrenori de judo.
În continuare, faptele frumoase nu se opresc aici, ci mai mulţi voluntari şi parinţi se implică şi strâng fonduri pentru deschiderea unui orfelinat ce va găzdui 16 copii orfani din judeţul Bacău. Mai multe detalii despre acest proiect puteţi găsi pe site-ul bronxpeople.ro.
Jurnal FM 