Domnul Niculai Barbă, vicepreședintele CJ Suceava: Din cei peste 10.000 de copii care au trecut prin Vama Siret, o parte dintre ei au rămas aici și avem peste 50 de copii care sunt deja integrați în școlile din județul Suceava
#Postat de Carmen Vintu on martie 17, 2022
Reporter Teodora Drăgoi, TVR: – Domnule Președinte al CJ, lucrurile nu sunt simple absolut deloc. Conform unor surse există zile în care de la Vama Siret intră în România pe oră peste o mie de refugiați. Cum gestionează această situație autoritățile județene, ne spune domnul Niculai Barbă, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava. Bună ziua și vă mulțumim că sunteți cu noi astăzi.
Domnul Niculai Barbă: – Bun găsit tuturor. Mulțumesc pentru oportunitatea de a putea transmite modul în care autoritățile județene s-au organizat în acest punct. Dacă este să ne gândim acum trei săptămâni aici era liniște. Era o activitate normală cum există în punctul de trecere a frontierei de la Siret. Astăzi, la trei săptămâni înregistrăm deja peste 138.000 de refugiați care au trecut granița prin acest punct, peste 18.000 de autoturisme. Ne aducem aminte cu toții cum a debutat această criză a refugiaților. Nu ne așteptam. Nimeni nu se aștepta cu adevărat să existe un conflict militar, un război în desfășurare la granița României. Eu, unul, nu puteam să cred. Am rămas doar cu acele povești pe care mi le spunea bunicul, care a fost combatant în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cum e cu războiul. Și eram aproape convins că nu voi trăi aceste clipe. Din păcate, iată, suntem astăzi în situația de a fi contemporani la granița noastră să aibă acest război foarte aproape de noi. Ce să spunem?
VIDEO
Reporter: – Ne lasă fără aer oarecum situația aceasta. Și vreau să vă întreb așa. Aseară la TVR1 la tema zilei președintele Consiliului Județean domnul Gheorghe Flutur spunea așa că în momentul de față sunt trei situații foarte importante care trebuie gestionate foarte bine. Integrarea elevilor ucraineni în sistemul de învățământ, integrarea adulților în câmpul muncii și distribuirea cu mai mare atenție a alimentelor în așa fel încât, metaforic vorbind, unele coșuri să nu rămână goale pentru că altele sunt prea pline.
Domnul Niculai Barbă: – Așa cum spuneam iată la trei săptămâni am ajuns în situația în care lucrurile au intrat pe un făgaș al hai să i spunem normal, normal pentru această situație, în sensul că s-au organizat fluxurile. Vedeți și dumneavoastră, cei care vin aici sunt preluați de voluntari, de traducători. Li se asigură tot ce este nevoie, consiliere, transport, urmează cazare și tot ce este nevoie așa mai departe inclusiv deplasare în alte țări acolo unde sunt așteptați de rude sau unde doresc ei să ajungă. Pentru că, iată, la trei săptămâni ne punem problema și ne-am organizat deja și putem vorbi de integrare. Din cei peste 10.000 de copii care au trecut prin punctul acesta de frontieră, o parte dintre ei au rămas aici și au început procedurile, sunt niște formalități. Se completează niște formulare și în acest moment, avem peste 50 de copii care au semnat acest formulare și sunt deja integrați în școlile din județul Suceava. Trebuie să spunem că avem 13 școli și trei licee cu predare în limba ucraineană, dar copiii care au ales să continue studiile și să se integreze în școlile din județul Suceava, au ales în bună parte limba ucraineană, dar au ales și limba română. Au ales și limba engleză. Deci e preocuparea autorităților la acest moment este integrarea copiilor și integrarea adulților. Marea majoritate a adulților sunt femei, știm bărbații între 18 și 60 de ani nu pot să treacă frontiera, decât cu anumite excepții. Și dacă vorbim de integrarea adulților, prin AJOFM, Organizația Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă au în permanență aici, un angajat care le oferă consiliere. De asemenea, la sediul instituției, noi folosim și informarea în sistem online. Avem, postăm aceste oferte de locuri de muncă pe site-uri. Am creat și la nivelul județului Suceava, Consiliul Județean împreună cu Inspectoratul Județean Școlar un site emigranți.ro. În așa fel încât să-i putem sprijini. Sprijin în vederea integrării oferă și Televiziunea Română. Și îi mulțumim pentru că la solicitarea președintelui Consiliului Județean Suceava Gheorghe Flutur, dumneavoastră, Televiziunea Română preluați o serie de emisiuni din Ucraina în așa fel încât ucrainenii refugiați care vin aici să poată avea informațiile de care au nevoie, informații care să-i facă să se considere siguri, odată ce intră aici, pentru că, evident noi suntem pregătiți să contracarăm și eventuale să spunem fapte care nu se încadrează în limita civilizației sau chiar a legii.
Reporter: – În final…
Domnul Niculai Barbă: – Vreau să…Vă spuneam ceva de partea de alimente. Vreau să vă spun că la momentul acesta funcționează un hub la Aeroportul din Salcea este un centru european pentru ajutoare umanitare pentru Ucraina. Aici lucrurile sunt gestionate la nivelul Comisiei Europene, se înregistrează nevoile ucrainenilor și apoi se transmit din țările respective care doresc să facă donații și ajung aici în hub care apoi pornind, alimente, medicamente, echipamente medicale, pardon medicale. Da, deci ajutoarele umanitare sunt preluate de către ucraineni în așa fel încât în ceea ce privește funcționarea acestui centru de la Salcea nu se pune problema. Rămâne de organizat și activitatea acelor ajutoare care nu se încadrează în sistemul prevăzut pentru hub-ul de la Salcea. Și aici un rol important îl are Crucea Roșie. Iată astăzi pleacă spre Ucraina 2.000 de paturi pentru nevoile celor din Ucraina. Crucea Roșie, Salvați Copiii… Există un punct de comandă operativ aici în Vama din Siret care coordonează întreaga activitate privind, pentru a transmite ajutoarele către ucraineni. Până la acest moment cooperarea, colaborarea între autorități și ONG-uri, voluntari este una exemplară, apreciată inclusiv de comunitatea europeană. Sunt acțiuni care au fost luate ca model, organizare luată ca și model și transmisă în celelalte puncte de frontieră de trecere din Ucraina către Europa.
Reporter: – Și fără să exagerăm cred că această doză foarte mare de solidaritate vine și din modelul românesc de conviețuire. Trebuie să fim mult mai atenți la acest aspect pentru că, iată, pentru că statul român acordă învățământ în limba maternă pentru minoritățile etnice, un drept câștigat și stipulat în Constituție. Avem, de exemplu, acești traducători la vamă care pot vorbi în limbile materne ale tuturor celor care vin din Ucraina. Un gând al dumneavoastră, cât credeți că ne mai ține această solidaritate că apare și această întrebare?
Domnul Niculai Barbă: – Eu, ca și vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava vă pot spune că aici în Bucovina au trăit de sute de ani în bune conviețuire foarte multe etnii. Avem 17 etnii care s-au înregistrat la ultimul recensământ și nu au existat niciun fel de probleme. Din punctul ăsta de vedere, această solidaritate este în gena bucovinenilor și mă bucur că este și în gena poporului român și este un lucru observat și apreciat mai departe. Este, dacă vreți, un moment în care, dincolo de conflict și de durerea acestui conflict, am, să spun așa bucuria că se vorbește bine despre România oriunde în lume.
Reporter: – Mulțumim foarte mult pentru prezența de astăzi.