Current track

Title

Artist


Doina Melinte- noul nume al Sălii de Atletism din Bacău (Foto)

#Postat de on mai 18, 2022

Bazele sportive din Bacău își regăsesc identitatea. Din păcate, nu și înfățișarea. După ce, în urmă cu o săptămână, Sala Sporturilor a primit numele marii handbaliste Narcisa Lecușanu, astăzi a avut loc un alt moment istoric: Sala de Atletism din Bacău a fost onorată cu numele marii campioane olimpice Doina Melinte.

La acțiunea coordonată de către directorul Direcției Județene pentru Sport Bacău, prof.univ. dr. Radu Ababei au luat parte, alături de Doina Melinte, oficialități locale, sportivi  și grupuri de copii.

Licenţiată a Institutului Pedagogic din Suceava – specializarea Educaţie Fizică (1979) şi a Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti (1992), Doina a fost legitimată la Gloria Bistriţa (1972 – 1976), C.S.U.Suceava (1977 – 1978), A.S.U.Suceava (1979 – 1980), Ştiinţa Bacău (1981 – 85), Ştiinţa C.F.R.Bacău (1986 – 91), C.S.U.Bacău (1992), avându-i ca antrenori pe Ioan Zanca (1972 – 1976), Ion Dima (1977 – 1978), Ion Puică (1979 – 1980), Nicolae Mărăşescu (1981 – 1983), Dorin Melinte (1984 – 1989). Din 1990 şi până la retragerea din activitatea competiţională, a fost propria sa antrenoare. A avut ca probe de bază pe cele de 800 m și 1500 m.

Cu un palmares de invidiat, Doina Melinte este, printre altele, dublă medaliată la Jocurile Olimpice din 1984, aur la 800 m și argint la 1500 m. Dacă la Mondialele în aer liber din 1987, s-a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului de premiere, la cele de sală din 1987 și 1989 a câștigat două medalii de aur (1500 m).

În perioada 2000-2008, Doina Melinte a fost președinte al Asociației Județene de Atletism (AJA) Bacău, iar între 2001 și 2009 a fost vicepreședinte al Federației Române de Atletism (FRA). În prezent este vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, în Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD).

 

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *