Doi tineri au fost răniţi în municipiul Sibiu, după ce maşina în care se aflau a lovit un indicator rutier
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 27, 2022
Marți, 27 decembrie 2022, în jurul orei 01,00, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu, dinspre Cristian spre centru, un tânăr în vârstă de 19 ani, din Cristian, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un indicator rutier instalat pe partea stângă a direcției de deplasare.

Sursa foto: https://pixabay.com/illustrations/blue-light-siren-ambulance-police-73088/
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a celor doi ocupanți ai autoturismului, conducătorul auto și pasagera, o tânără în vârstă de 17 ani, din Rășinari, ambii fiind transportați la spital conștienți.
În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs acest eveniment rutier.
Sursa: IPJ Sibiu
Jurnal FM 