Doi șoferi cu autovehicule neînmatriculate au fost depistați de către polițiștii brașoveni
#Postat de Carmen Vintu on august 16, 2022
Duminică, 14 august 2022, în jurul orei 16.20, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 31 ani, care conducea un autovehicul, ce avea montate plăcuțe cu număr de înmatriculare provizoriu, pe strada Calea București, din municipiul Brașov.
În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că autorizația provizorie de circulație a autovehiculului este expirată.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/person-driving-car-3787149/
Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
Duminică, 14 august 2022, în jurul orei 19.00, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 41 ani, care conducea un autovehicul, ce avea montate plăcuțe cu număr de înmatriculare provizoriu, pe raza localității Bod, din județul Brașov.
În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că autorizația provizorie de circulație a autovehiculului este expirată.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Sursa: I.P.J. Brașov/15 august 2022
Jurnal FM 