Doi șoferi băuți, prinși în trafic pe străzile din Brașov
#Postat de Carmen Vintu on martie 19, 2022
În data de 17 martie 2022, în jurul orei 18.50, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov au depistat un bărbat de 38 de ani care conducea în trafic un autoturism, fiind sub influența alcoolului, pe strada Vidin din Brașov.
Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,14 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În acest caz, s-a întocmit dosar penal și este în desfășurare o anchetă pe aspectul penal al „conducerii unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov cercetează un dosar penal în care este vorba despre infracțiunea de „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Astfel, în data de 17 martie 2022, în jurul orei 19.05, poliţiştii au oprit în trafic în localitatea Săcele, judeţul Braşov, un bărbat de 66 de ani, care conducea un autoturism pe strada Calea Bucureşti din Braşov.
Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,17 mg/l alcool pur. Prin urmare, a fost dus la o unitate medicală autorizată pentru a recolta o probă biologică pentru a determina o alcoolemie exactă.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Sursa: I.P.J. Brașov / 18 martie 2022
Jurnal FM 