Current track

Title

Artist


Polițiștii brașoveni au descoperit, în trafic, doi șoferi aflați sub influența substanțelor psihotrope

#Postat de on ianuarie 2, 2024

Polițiștii brașoveni au descoperit, în trafic, doi șoferi aflați sub influența substanțelor psihotrope. Șoferilor li s-a întocmit dosar penal.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/driving-motion-blur-night-speed-933281/

Luni, 1 ianuarie 2023, în jurul orei 11:00, polițiștii brașoveni din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere asupra traficului, au oprit, pentru control, un autoturism care se deplasa pe strada Ioan Popasu, din municipiul Brașov.

Cu ocazia controlului efectuat, în timp ce verificau aspectele de legalitate asupra documentelor, polițiștii au observat că persoana aflată la volan, un bărbat în vârstă de 33 de ani, prezintă indicii ale consumului de substanțe interzise. Astfel, polițiștiil-au tesat pe bărbat cu aparatul din dotare, iar rezultatul a indicat prezența unei substanțe psihoactive în organism.

În continuare, în urma controlului efectuat în interiorul autoturismului, polițiștii au identificat 5 plicuri care conțineau o substanță de culoare albă, plicuri care au fost rdicate în vederea contiunării cercetărilor.

Întrucât rezultatul testării nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, polițiștii l-au condus pe la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii cu certitudine a tipului de substanță psihoactivă pe care ar fi consumat-o.

În cauză, a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, iar cercetările cercetările sunt continuate de polițiștii specialiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Luni, 1 ianuarie 2023, în jurul orei 11:30, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au oprit, pentru control, un autoturim, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 36 de  ani.

După ce a fost identificat conducătorul auto, întrucât acesta prezenta simptome ale consumului de substanțe interzise, polițiștii l-au testat cu aparatul din dotare. Rezultatul returnat a indicat prezența unei substanțe psihoactive în organism, însă întrucât acest fapt nu constituie probă în cadrul dosarului penal, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii tipului de substanță psihoactivă pe care ar fi consumat-o.

În cauză, a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, cercetările fiind continuate de polițiști sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.

Sursa: I.P.J. Brașov/2 ianuarie 2023


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *