Current track

Title

Artist


Doi profesioniști ai cuvântului scris, invitații Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România-Filiala Bacău

#Postat de on iunie 15, 2021

Doi profesioniști ai cuvântului scris, Mircea Platon și Arthur Suciu, vor fi invitații Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala ”Marius Mircu” Bacău, la dezbaterea ”Educație și comunicare sub vremuri virtuale”, care va avea loc astăzi, marți, 15 iunie, ora 17.00, la Universitatea ”George Bacovia” din municipiul Bacău.

Este prima conferință publică organizată anul acesta de ziariștii profesioniști din urbea bacoviană și o premieră pentru comunitatea locală. Moderatorul întâlnirii este preotul și jurnalistul Constantin Gherasim, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Cu acest prilej, ieșeanul Mircea Platon, redactor șef al revistei ”Convorbiri literare”, autor a numeroase cărți și eseuri publicate în reviste și publicații de prim rang din România și Statele Unite, premiat de Academia Română, doctor la The Ohio State University at Columbus”, Ohio, SUA, va lansa volumul ”Deșcolarizarea României. Scopurile, cârtițele și arhitecții reformei învățământului românesc”, apărut la editura ”Ideea Europeană”. Cartea, o lucrare unică în domeniul analizei sistemului de învățământ românesc din ultimele trei decenii, vine să prezinte modul în care s-au derulat reformele din sistemul de educație, autorul prezentând realitățile timpului așa cum au fost ele.

Spre deosebire de alți intelectuali care au comentat sau au criticat situația învățământului autohton într-un mod evaziv sau tendențios, Mircea Platon scrie fără ură și părtinire, cu subiect și predicat, oferindu-ne o viziune cât se poate de obiectivă a modului în care unii și alți au înțeles că trebuie să progreseze școala românească. Fără a arunca piatra ori a judeca pe cineva, asemeni unui jurnalist tenace și abil de investigații și anchetă, eruditul scriitor ieșean lasă cititorul să tragă singur concluziile unei mari tăceri.

Celălalt invitat al UZPR este profesorul Arthur Suciu de la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava. Cunoscut în mod deosebit în sfera comunicării publice, jurnalist și colaborator la câteva dintre cele mai cunoscute publicații din țară, doctor în Științele Comunicării, scriitor și eseist, Arthur Suciu va lansa volumele ”Pierdut între medii” și ”Cel care așteaptă”, două cărți de referință pentru spațiul public românesc în care informațiile despre ”publicitate”, ”manipularea identităților”, ”ironie și artă socială” sau ”literatură pentru facebook”, se împletesc cu prezentarea subiectivă a unor realități pe care reputatul comunicator public și profesor le cunoaște foarte bine nu doar ca analist sau PR, ci și ca trăitor de peste două decenii în mijlocul lor.  

„Întâlnirea va fi și un prilej de dialog între cei doi invitați și băcăuanii interesați de educație și comunicare în aceste vremuri în care social-media a devenit parte din viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi”, spune jurnalistul Constantin Gherasim, anfitrionul manifestării.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *