Current track

Title

Artist


Doi jandarmi din Gruparea Mobilă Bacău, decorați de președintele României (Foto)

#Postat de on decembrie 29, 2023

Pentru contribuția deosebită adusă la îndeplinirea cu succes a misiunilor specifice Ministerului Afacerilor Interne, doi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău au fost decorați de Preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis.

Astfel, plutonierului adjutant șef Vrăjmașu Ștefan i-a fost conferită Crucea Națională „Serviciul Credincios”, clasa a II-a, cu însemn de pace, pentru militari, iar plutonierului Angheluță Daniel i-a fost conferită medalia „Bărbăţie și Credință”, clasa a III-a, cu însemn de pace, pentru militari.

În cadrul unui ceremonial militar, comandantul unității, general de brigadă Sandu Ion le-a înmânat distincțiile și i-a felicitat pentru devotamentul și disponibilitatea dovedită în fiecare moment al carierei militare, precum și pentru conduita profesională impecabilă de care dau dovadă cei doi colegi.

„În viața fiecărui militar, aceste momente sunt memorabile. Aceste distincții onorante încununează rezultatele foarte bune obținute în activitățile profesionale pe care le-aţi desfășurat, iar în același timp vă obligă să vă continuați cariera militară cel puțin la fel cum ați făcut-o până acum. Felicitări!”

Plutonierul adjutant șef Vrăjmașu Ștefan este jandarm de 25 de ani, îndeplinind impecabil miile de misiuni încredințate fiind, în același timp, un model demn de urmat pentru colegii mai tineri. Toată cariera sa militară s-a desfășurat în cadrul detașamentului de intervenție antiteroristă al Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, iar „Fane”, cum ii spun colegii, a obținut de fiecare dată cele mai bune rezultate, atât pe timpul îndeplinirii misiunilor specifice, cât și în activitățile de pregătire desfășurate. 

Plutonier adjutant șef Vrăjmașu Ștefan a participat, în perioada 4 noiembrie 2011- 25 mai 2012, la misiunea de Pregătire a NATO din Afganistan, în calitate de instructor al Forțelor de Poliție Afgane.

Totodată, a fost decorat cu distincțiile „NATO non-Article 5” și „Misiuni în străinătate” în anul 2012 și „Serviciul Credincios” clasa a -II-a în anul 2015.

Seriozitate, implicare, devotament, spirit de echipă, bun prieten și coleg, sunt câteva dintre cuvintele care îl caracterizează pe Ștefan Vrăjmașu, iar această distincție încununează anii petrecuți cu responsabilitate și profesionalism în slujba cetăţenilor.

Plutonierul Angheluță Daniel este absolvent al Scolii de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni în anul 2017 și a fost repartizat la Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București. Din anul 2020 face parte din echipa Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.

În fiecare misiune, Daniel își îndeplinește cu profesionalism atribuțiile de serviciu, fiind apreciat de colegi și superiori pentru seriozitate și implicare.

În luna iulie a acestui an, împreună cu un polițist de frontieră, a intervenit pentru limitarea unui incendiu izbucnit în curtea unei gospodării dintr-o localitate din județul Botoșani.

Au întrat în curte, au evaluat rapid situația, transmițând colegilor pompieri telefonic informații privind gravitatea situației și au scos în afara zonei focului 4 bidoane cu combustibil și lubrifianți dintr-o magazie agricolă, precum și 4 butelii încărcate cu gaz.

După sosirea pompierilor, împreună cu câțiva locuitori, au continuat activitățile sub îndrumarea acestora până când situația a fost sub control.

Felicitări, dragi colegi! (Sursa/Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău)


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *