Current track

Title

Artist


Conducători auto cercetați penal pentru consum de cannabis

#Postat de on august 5, 2023

Doi conducători auto sunt cercetați penal pentru consum de cannabis. Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale după ce doi conducători auto au fost identificați în trafic sub influența substanțelor interzise.

Vineri, 4 august 2023, în cadrul unor acțiuni, pe care polițiștii le-au organizat în scopul prevenirii accidentelor rutiere și a depistării conducătorilor auto ce nu respectă normele rutiere, au fost oprite două vehicule ai căror conducători auto păreau a se afla sub efectul unor substațe interzise, pe fondul comportamentului manifestat.

Astel, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov, după ce au oprit un autoturism pe DN1E, au efectuat un test unui conducătorului auto, de 31 de ani, din municipiul București, în urma căruia s-a stabilit că se afla sub efectul substanței cannabis.

De asemenea, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au testat un conducător auto, pe care l-au oprit în trafic, pe o stradă din municipiul Brașov și care se afla sub efectul aceleiași substanțe, respectiv cannabis.

Față de rezultatele stabilite, au fost întocmite dosare penale și li s-au recoltat conducătorilor auto mostre biologice, urmând a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosare instrumentate sub coordonarea Parchetelor competente de pe lângă Judecătoriile Zărnești și Brașov, în care se vor propune soluții legale la finalizarea cercetărilor.

Sursa: I.P.J. Brașov/5 august 2023

Alte articole: https://jurnalfm.ro/conducator-de-tractor-cercetat-penal/

și https://avocatiliescu.ro/drept-penal/infractiuni-privind-detinerea-si-traficul-de-droguri/


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *