Discuții cu copiii din Școlile de Vară despre prevenirea consumului de droguri, circulația rutieră și mediul online (Foto)
#Postat de Florin Craciun on iulie 15, 2022
Polițiștii băcăuani s-au aflat și săptămâna aceasta printre copii, cu ocazia Școlilor de vară organizate în județ. În discuțiile purtate s-a pus accentul pe prevenirea consumului de droguri și substanțe interzise, dar și pe alte pericole, precum cele legate de circulația rutieră, mediul online sau relațiile cu ceilalți, informează IPJ Bacău.

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, altături de cei ai Biroului Siguranță Școlară, Biroului Rutier, și reprezentanți din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău, Agenției Națională Împotriva Traficului de Persoane, Inspectoratului Județean de Jandarmi Bacău și ai Grupării Mobile de Jandarmi Bacău au fost prezenți la Școlile de vară organizate de Școala Gimnazială „Alecu Russo” din Bacău, de Fundația de Sprijin Comunitar, Centrul de zi din satul Chetriș, comuna Tamași și la Parohia Luncani, unde au propus copiilor diferite teme de discuție, din care aceștia să învețe să fie în siguranță.

Activitățile au avut în prim plan prevenirea consumului de droguri, la nivel național desfășurându-se, în prezent, campania „Dincolo de aparențe”, ce vizează creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate traficului și consumului de substanțe interzise. Participanții au fost informați cu privire la legislație, consecințe și riscuri asociate, precum și instituțiile cărora le pot solicita sprijin și consiliere.

Pe lângă activitățile de prevenire a consumului de substanțe ilegale, aceștia au participat la diferite ateliere interactive, în cadrul cărora au învățat noi aspecte legate de siguranța lor (educație rutieră, siguranță online, prevenirea disparițiilor și a traficului de minori, prevenirea bullyingului și a altor forme de violență, exerciții demonstrative ale jandarmilor conducători de câini etc.), dar au pus și întrebări reprezentanților M.A.I. prezenți, în special legate de profesiile acestora.
Copiii prezenți în cadrul celor trei școli de vară au primit, de asemenea, sfaturi și recomandări despre cum să aibă o „Vacanță în siguranță”, respectiv cum să prevină situațiile în care ar putea deveni victime sau autori ale unor infracțiuni. (Sursa/IPJ Bacău)
Jurnal FM 