Current track

Title

Artist


Direcția Generală Anticorupție Suceava, vizată de perchezițiile procurorilor DNA

#Postat de on noiembrie 26, 2020

A treia instituție vizată de perchezițiile procurorilor Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava este chiar una care are ca atribuții combaterea corupției. Potrivit Monitorul de Suceava, este vorba de Direcția Generală Anticorupție (DGA) Suceava, instituție călcată în dimineața zilei de joi într-un dosar care mai vizează Registrul Auto Român și Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conduceri și Înmatriculări Vehicule Suceava.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, un ofițer din cadrul DGA Suceava ar fi acoperit neregulile de la celelalte două instituții. În cazul RAR și Serviciului Permise și Înmatriculări sunt vizate fapte de încălcare a atribuțiilor de serviciu, în unele cazuri pe bani mulți. Printre faptele care sunt cercetate sunt acordarea de permise auto unor persoane care erau analfabete, sumele vehiculate în aceste cazuri fiind între 5.000 – 7.000 de euro. De asemenea, sunt suspiciuni că unele persoane au efectuat inspecția RAR fără programare, iar unele numere de înmatriculare s-ar fi dat cu încălcarea legislației.

În timpul perchezițiilor s-ar fi găsit și confiscat aproape un milion de euro. Potrivit G4Media, banii erau ţinuţi în seif, iar alţii erau ascunşi în pereţi sau găleţi.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *