Din acest an, zboruri noi de pe Aeroportul, ”Ștefan cel Mare” Suceava
#Postat de admin on ianuarie 25, 2019
Operabile din acest an vor fi zborurile noi spre Londra, Milano, Bologna dar și câteva curse suplimentare spre București.
Președintele Consiliului Județean Suceava domnul Gheorghe Flutur ne anunță:,… suntem în permanent dialog cu companii aeriene pentru introducerea de noi destinații, noi zboruri interne și internaționale pe Aeroportul, Ștefan cel Mare Suceava. Astfel că vor fi suplimentări de curse, de la începutul lunii aprilie, odată cu intrarea în vigoare a orarului curselor pentru sezonul de vară 2019. De asemenea, în urma unor propuneri venite din partea pasagerilor, au fost operate o serie de modificări în graficul zborurilor.
Cele mai consistente suplimentări fiind pe Londra, la etern precum și cu Bucureștiul, la intern. Dumnealui a declarat în continuare că vor fi introduse următoarele frecvențe,
după cum urmează:
Către Londra va mai fi introdus un zbor, marți astfel că vor fi zboruri zilnice Suceava – Londra și Londra – Suceava.
Pentru intervalul 29 martie 2019 – 1 iulie 2019, cu aterizare la Suceava la orele 12.00 și decolare la orele 12.35, iar de la 1 iulie 2019, aterizare la Suceava la orele 03.45 și decolare la orele 06.00.
Începând cu 16 septembrie 2019 vor fi 11 zboruri săptămânale pe destinația Londra, datorită faptului că se vor mai introduce 4 frecvențe pe săptămână, în zilele de luni, miercuri, vineri și Duminică, cu aterizare la Suceava la orele 12.20 și decolare la orele 12.55.
Către Roma se va introduce încă un zbor modificându-se zilele în care operează.
Dacă acum sunt curse în zilele de miercuri și Duminică, în noul program vor fi curse marți, joi și sâmbătă, cu aterizare la Suceava la orele 11.50 și decolare la orele 12.20.
Către Bologna se modifică programul de operare, astfel: dacă acum sunt curse în zilele de joi și sâmbătă, urmează a se opera în zilele de marți și sâmbătă, cu aterizare la Suceava la orele 18.45 și decolare la orele 19.15.
Președintele Consiliului Județean Suceava domnul Gheorghe Flutur a mai spus:, Continuăm discuțiile cu companii aeriene pentru a introduce pe Aeroportul, Ștefan cel Mare din Suceava și alte zboruri cu noi destinații, interne și internaționale. Ne dorim ca foarte curând să fie introduse zboruri spre capitale europene, cum ar fi Bruxelles, Madrid, Paris etc. Sau legături cu destinații partenere din Germania, de exemplu. Îmi exprim speranța, că în perioada următoare, pe Aeroportul din Suceava să avem o bază permanentă pentru cel puțin două aeronave.
Iulian Iustin Melinte Suceava
Jurnal FM 