S-a întâmplat la 8 octombrie 1954
de Nicolae Uszkai, Brașov

S-a întâmplat la 8 octombrie 1954: A murit matematicianul Dimitrie Pompeiu; unul dintre întemeietorii şcolii matematice româneşti; contribuţii deosebite în teoria funcţiilor şi a calculului funcţional; membru al Academiei Române. Dimitrie Pompeiu este unul dintre primii matematicieni români de importanţă internaţională, care au dat un puternic impuls activităţii creatoare în ţara noastră.

Născut la 22 septembrie 1873 în comuna Broscăuţi (jud. Dorohoi), a urmat şcoala primara şi gimnaziul în Dorohoi şi apoi şcoala normală de institutori la Bucureşti. În perioada 1893-1898 a funcţionat ca institutor la Galaţi si apoi la Ploieşti. În 1898 obţine un concediu plătit şi pleacă la Paris, unde îşi termină studiile secundareşi se înscrie la Universitate, devenind licenţiat în matematici. În anul 1905 şi-a susţinut teza de doctorat sub conducerea lui Henri Poincare.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_D._Pompeiu#/media/Fi%C8%99ier:Dimitrie_Pompeiu.jpg

În toamna anului 1905 se întoarce în ţară, ocupă un post de conferenţiar de analiză matematică, iar din 1907 este profesor de mecanică la Universitatea din Iaşi. În 1912 se transferă la Bucureşti ca succesor al lui Spiru Haret, iar din 1930 ca profesor de teoria funcţiilor, după pensionarea lui David Emmanuel. În 1934 este ales membru al Academiei Române. A încetat din viaţă la 7/8 octombrie 1954.

      Un matematician se consideră realizat dacă a îndeplinit cel putin una din următoarele condiţii: (1) a introdus o notiune nouă într-un domeniu al matematicii, fără de care acest domeniu suferă; (2) a elaborat o nouă metodă recunoscută şi aplicată de specialişti; (3) a rezolvat o problemă improtantă, care a fost abordată de mulţi alţi specialişti; (4) a enunţat o problemă nouă de larg interes în lumea matematică.

         Dimitrie Pompeiu a îndeplinit cu prisosinţă toate aceste condiţii, remarcându-se ca cel mai strălucit reprezentant al şcolii matematice româneşti de la începutul secolului XX. Celebritatea internaţională a câştigat-o chiar cu teza sa de doctroat, dedicata studiului singularităţilor funcţiilor analitice. În această teză el demonstrează existenţa unor funcţii analitice având mulţimea singulară de măsură pozitivă şi fiind continue pe această mulţime. Acest fapt matematic era cu totul surpinzător, mai ales că tot în acel an un alt matematician cunoscut, Ludovic Zoretti, într-o teză de doctorat a pretins că a demonstrat că multimea singularităţilor unei funcţii analitice este discontinuă pe această mulţime, rezultat care era în acord cu o impresie larg răspândită, dar care s-a dovedit a fi greşit.

Articolul complet aici: jurnalspiritual.eu