Dimitrie Bolintineanu, poet, prozator, publicist, diplomat și om politic român

Dimitrie Bolintineanu (n. 14 ianuarie 1819 (sau 1824/1826?), în Bolintinul din Vale – d. 20 august 1872, București) a fost poet, prozator, publicist, diplomat și om politic român.
A fost al doilea fiu al machedonului Ienache Cosmand, arendaș, mic proprietar și subprefect, și al Anicăi Bolintineanu, originari din Balcani, provenind dintr-o familie de moșieri de rangul al treilea sau mai degrabă din clasa arendașilor, după cum observa Nicolae Iorga. În 1829, familia se mută la București, unde Dimitrie devine elev al școlii Colțea. După moartea părinților, în 1831, rămâne orfan și se întreține singur prin slujbe funcționărești. În paralel, urmează cursurile liceului „Sfântul Sava”, iar la sfârșitul anului 1835 – începutul anului 1836, pleacă la Paris cu o bursă de studii, unde participă la cursurile ținute de personalități ca Jules Michelet, Edgar Quinet sau Adam Mickiewicz, la Collège de France.

Ulterior, devine copist și apoi secretar la Ministerul Trebilor Dinafară.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Bolintineanu#/media/Fi%C8%99ier:Dimitrie_Bolintineanu_-_Foto01.jpg

Debutează ca poet în „Curierul de ambele sexe” cu elegia O fată tânără pe patul morții (1842), iar în 1847 publică primul său volum de versuri, Colecţie din poesiile domnului D. Bolintineanu. În 1855, apare volumul Poesii vechi şi nouă, care include elegii, balade, epistole, cântece și poeme. Alte lucrări publicate sunt Legende şi basme naţionale în versuri (1858) și Poesii de D. Bolintineanu atât cunoscute cât şi inedite (1865). Scrie legende istorice, epopei (de exemplu, Traianida, Conrad), romane (ca Manoil și Elena), jurnale de călătorie, fabule, satire și dramaturgie. Participă activ la Revoluția de la 1848, conducând publicația Poporul suveran, unde face propagandă revoluționară.

După înfrângerea revoluției, fuge în Transilvania, apoi merge la Constantinopol și, în cele din urmă, la Paris, unde își continuă studiile. Călătorește prin Palestina, Egipt, Siria, Macedonia, Bulgaria și Turcia, descriind aceste locuri în diverse publicații.

Se întoarce în țară în 1859 pentru a se implica în viața politică. La 12 octombrie 1863, este numit ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice în guvernul condus de Mihail Kogălniceanu. La 19 iulie 1864, demisionează și este numit de Alexandru Ioan Cuza membru al Consiliului de Stat.

După 1866, se retrage din politică, iar începând din 1871, se îmbolnăvește grav, trăind din ajutorul prietenilor. Până la sfârșitul vieții, publică peste 50 de volume de poezie, proză, legende istorice, biografii romanțate, jurnale de călătorie și romane. Totuși, moare în sărăcie, răpus de o boală necruțătoare.

Contemporanii săi aveau păreri diferite despre opera sa: A. Densușianu îl considera unul dintre cei mai mari poeți lirici români, în timp ce Nicolae Iorga îi nega orice valoare literară. Indiferent de aceste opinii, nu i se poate contesta talentul de a versifica mult mai bine decât majoritatea contemporanilor săi.

Bibliografie
Stoica, Stan (coord.) – Dicționar biografic de istorie a României, Editura Meronia, București, 2008.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Dimitrie_Bolintineanu