1919 – Inaugurarea Teatrului Național Românesc din Cluj
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 1, 2025
1 decembrie 1919: A avut loc deschiderea primei stagiuni a Teatrului Național din Cluj, cu spectacolul „Se face ziuă” și „Poemul Unirii”, semnate de dramaturgul Zaharia Bârsan, primul director al teatrului. Teatrul a fost înființat pe 18 august 1919, printr-o hotărâre a Consiliului Dirigent Român de la Sibiu, iar pe 1 decembrie, la un an de la Marea Unire, a avut loc primul spectacol în limba română pe scena Teatrului Național din Cluj.

Sursa foto: https://picryl.com/media/cluj-teatrul-national-carte-postala-d32873

Istoria teatrului din Cluj începe în 1821, cu deschiderea primului teatru orășenesc în limba maghiară, situat pe locul actualei „Case a Universitarilor” (str. M. Kogălniceanu). La începutul secolului XX, s-a decis construirea unui nou teatru, deoarece vechea clădire nu mai corespundea cerințelor. În 1904 a început construcția noii clădiri pe locul fostei piețe de lemne, în actuala Piață Ștefan cel Mare. Lucrările au fost finalizate în 1906 de firma Helmer și Fellner, iar clădirea a fost inaugurată pe 8 septembrie 1906 cu o reprezentație a Teatrului Maghiar, condus de Jenő Janovics. Construit în stil baroc-rococo, edificiul are o capacitate de 1000 de locuri și trei rânduri de logii.
Pe 14 mai 1919, la îndemnul lui Tiberiu Brediceanu, clădirea a fost preluată de Consiliul Dirigent Român, iar Onisifor Ghibu a fost numit responsabil de acest transfer. În acea perioadă, Teatrul Maghiar a fost mutat într-o clădire de pe strada Emil Isac. Prima reprezentație în limba română în clădirea Teatrului Național din Cluj a avut loc pe 14 mai 1919, iar primul spectacol al companiei românești a avut loc pe 1 decembrie 1919, marcând un an de la Marea Unire. Pe 2 decembrie 1919, a avut loc și prima premieră a primei stagiuni, drama „Ovidiu” de Vasile Alecsandri.
Sursa:
Jurnal FM 