Current track

Title

Artist


Declarații de presă de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret (Foto-Video)

#Postat de on martie 11, 2022

Vineri, 11.03.2022, domnul Gérald Darmanin, ministrul de interne francez, E.S. doamna Laurence Auer, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Franceze la București, domnul Lucian Nicolae Bode, ministrul afacerilor interne și dr. Raed Arafat, secretar de stat și șef al DSU s-au aflat într-o vizită în județul Suceava.

Domnul Lucian Nicolae Bode, ministrul afacerilor interne:

„Într-un context în care este nevoie mai mult decât oricând de unitate, solidaritate şl cooperare, am primit astăzi vizita domnului Gerard Armani, ministrul de interne al Franţei, ocazie cu care am discutat aspecte de Interes comun în contextul crizei umanitare şl de securitate din Ucraina. Discuțiile bilaterale au fost urmate aşa cum aţi constatat de vizita Punctului de Trecere a Frontierei Siret, respectiv a taberei mobile destinate persoanelor ce au părăsit Ucraina. Înainte de a vă prezenta principalele chestiuni abordate în discuţii, vreau să îi mulţumesc domnului ministru pentru prezenţa în România şi să salut eforturile depuse de Franţa, în vederea găsirii celor mai bune soluţii pentru criza din Ucraina. Discuţiile noastre au reliefat în primul rând că România şi Franţa au o relaţie bilaterală solidă de parteneriat strategic ce se bazează pe cooperare şi sprijin reciproc. Domnul ministru a constatat, chiar la faţa locului, modul profesionist în care autorităţile române acţionează pentru gestionarea numărului mare de persoane care ajung în România din Ucraina.  Într-adevăr efortul nostru la acest moment este unul foarte mare, însă îl gestionăm corespunzător din toate punctele de vedere. Aşa cum a constatat şi domnul ministru, România a adoptat toate măsurile necesare pentru gestionarea optimă a frontierelor. Astfel încât avem capacitatea tehnică și din punct de vedere al resurselor umane pentru a gestiona criza umanitară din Ucraina.

I-am transmis domnului ministru că deja am operaţionalizat centrul logistic de stocare şl distribuţie a asistenţei umanitare de la Suceava, infrastructura ce asigură toate condiţiile pentru depozitarea gestionarea şi transportul până la frontiera cu Ucraina a bunurilor materiale.  Astfel avem la îndemână un centrul logistic foarte important cu ajutorul căruia vom creşte eficienţa în gestionarea numărului foarte mare de ajutoare umanitare care vor fi transmise trimise din România în Ucraina. După cum vă puteţi da seama, efortul depus de România este unul uriaş. Aş vrea să folosesc această oportunitate pentru a transmite un mesaj de mulţumire personalului MAI și tuturor celor implicați în aceste activități.

Modul în care întreaga societate românească s-a mobilizat este exemplar. Și după semnalele pe care le-am primit până acum sunt convins că reprezintă un model pentru multe alte state. Situaţia din Ucraina şi discuţiile privind eforturile României de a răspunde solidar nevoilor persoanelor care fug din calea războiului s-au suprapus cu discuţiile referitoare la spaţiul Schengen. Așa cum a constatat și dl ministru, modul în care autoritățile române au reacționat la această criză umanitară reprezintă un nou exemplu concret în privinţa capacităţii noastre de a oferi un răspuns imediat şi eficient atunci când situaţia o impune.

Deşi vizita a vizat în principal situaţia din Ucraina, în discuţiile pe care le-am avut cu domnul ministru am reliefat că aderarea la Spaţiul Schengen este un obiectiv major pentru România. Contăm în continuare pe sprijinul Franţei în vederea realizării acesteia, mal ales în virtutea relaţiilor de partenerlat strategic dintre ţările noastre. În încheiere, vreau să-i mulţumesc domnului ministru pentru vizită şi să reafirm angajamentul nostru în efortul comun de a acorda sprijin umanitar naţiunii ucrainene pe de o parte. iar pe de altă parte vă asigur domnule ministru că structurile Ministerului Afacerilor Interne din România sunt la datorie, garantând securitatea frontierelor Uniunii Europene.”

 

Domnul Gérald Darmanin, ministrul de interne francez:

„În acest moment dificil pentru Europa, pentru România, şi bineînţeles, pentru poporul ucrainean, vreau să spun și eu, aşa cum am spus-o de multe ori preşedintele Franţei, că vom acorda sprijin guvernului ucrainean pentru atacul pe care îl suportă. Am venit aici la invitaţia ministrului de interne român, după cele două întâlniri pe care le-am avut săptămâna trecută în cadrul Consiliului de Justiţie şi Afaceri Interne, pentru a spune, în primul rând, sprijinul nostru României pentru acest proiect și pentru a-mi da seama de efortul incredibil pe care poporul român îl face. Săptămâna trecută, în cadrul Consiliului European, pentru că Franţa prezidează, am făcut pași concreți de solidaritate către Ucraina, am declanșat procedura de coordonare umanitară, care permite sosirea a tone și tone de medicamente, îmbrăcăminte și hrană și am accelerat astfel sprijinul umanitar și am declanşat mecanismul de protecţie temporară care permite cetăţenilor ucraineni să fie protejați. Pe tot continentul european, toate persoanele vor avea acces la îngrijire medicală, la şcolarizarea copiilor, autorizare pentru a munci, și la  asigurări sociale. Trebuie să ajutăm mai mult persoanele din țările limitrofe României, de aceea voi… un Consiliu extraordinar, îl voi convoca, pentru ca toate statele europene să poată să ajute. Am vorbit ieri cu colega mea din Germania, pentru a putea vedea cum statele pot primi miile de refugiaţi care vin și mai ales femeile și copiii, pe care îi vedem în număr foarte mare la frontieră. Voi încheia prin a mulţumi, în context, Consiliului UE, care este prezent aici, Guvernului dumneavoastră și tuturor persoanelor din societatea civilă care lucrează benevol alături de autorităţile române.  Din păcate ştim că această criză va dura, că acest război va continua, știm foarte bine că în diplomație lucrurile nu se vor termina dar putem să facem mai mult în ceea ce privește solidaritatea pentru Ucraina și pentru România și asta vom face la întoarcerea în Franța.”


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *