Dărmănești: Armă deținută ilegal, descoperită de polițiști (Video)
#Postat de Florin Craciun on iunie 3, 2024
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bacău au desfășurat, la sfârșitul lunii trecute, o acțiune de verificare a respectării regimului armelor și al munițiilor, în județ.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au depistat un tânăr de 19 ani, din orașul Dărmănești, care deținea ilegal la domiciliu, o armă cu aer comprimat, informează IPJ Bacău.
Arma a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii au întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor și contrabandă calificată.
Jurnal FM 