Dansul Călușului a fost inclus în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanității UNESCO în 2005

Dansul Călușului a fost inclus în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanității UNESCO în 2005, fiind recunoscut inițial ca „Capodoperă a patrimoniului oral și imaterial al umanității”. Din 2008, ritualul Călușului face parte din Lista Reprezentativă a acestui patrimoniu cultural.

Ritualul Călușului a fost declarat parte a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității pe 25 noiembrie 2005, iar din 2008 este înscris în Lista Reprezentativă a acestui patrimoniu, potrivit Ministerului Culturii.

Mai multe detalii

Dansul călușarilor

Bogdan Muraru – Operă proprie

căluşari la Roman

• CC BY-SA 3.0
• Fișier:Căluşari.jpg
• Creată: 6 octombrie 2013
• Încărcată: 6 octombrie 2013

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Călușarii#/media/Fișier:Căluşari.jpg

Acest act subliniază importanța ritualului Călușului și contribuie la protejarea sa. Călușarii, participanții la acest dans tradițional românesc, sunt prezenți în diverse regiuni ale țării, precum Moldova, Oltenia și Transilvania.
Tradițional, dansul Călușului este practicat în săptămâna dinaintea Rusaliilor și are scop cathartic (vindecător). Totuși, există și dovezi istorice care atestă practica dansului în alte contexte, precum în 1599, când soldații lui Mihai Viteazul, denumiți călușari, au dansat în cadrul unei sărbători organizate de Sigismund Bathory la Piatra Caprei, lângă Alba Iulia.
Dansul Călușului se practică în perioada numită popular „Rusalii”, adică în cele nouă zile dintre Înălțare și Rusalii. Tradiții similare se regăsesc în întreaga Europă, în zonele fostului Imperiu Roman, precum „Dansul Maurului” din Marea Britanie și „Ciomăgașii” din Portugalia. Originea acestui obicei este încă subiect de dezbatere. Unii cercetători, precum Tudor Pamfile, susțin că nu există o origine clară, în timp ce alții, precum Nicolae Iorga, consideră că obiceiul ar putea avea rădăcini romane, invocând similitudini între Căluș și tradiții din Spania, Marea Britanie sau Portugalia.

Călușarii poartă costume distincte, cu elemente ce includ pălării cu panglici, clopoței, ciucuri, bâte și steaguri. Ritualul presupune și utilizarea unor plante cu proprietăți vindecătoare, precum usturoiul, pelinul sau busuiocul, și include uneori sacrificarea unei găini pentru a ajuta la actul de vindecare. Conducătorul grupului, cunoscut sub numele de „vătaf”, împărtășește autoritatea cu „mutul”, un personaj mascat cu fața acoperită și înarmat cu o sabie.
În județul Giurgiu, Călușul este practicat în numeroase comune, iar anual are loc festivalul „Călușul ca pe Vlașca”, un eveniment semnificativ care celebrează această tradiție.
Pe lângă Căluș, România este reprezentată în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO și cu alte tradiții, precum „Doina” (2009), „Ceramica de Horezu” (2012), „Scoarțele Oltenești” (2016) și „Cămașa cu altiță” (2022).

Astfel, dansul Călușului nu este doar un simbol al tradițiilor românești, ci și un element de patrimoniu cultural recunoscut internațional, păstrându-și semnificațiile și funcțiile vindecătoare, sociale și religioase de-a lungul secolelor.