- Dan George Spătaru s-a născut în 2 octombrie 1939, într-o familie de învățători. Când avea 12 ani, mama sa a murit, iar cei doi copii ai familiei s-au mutat la Medgidia la o mătușă. Aici Dan a făcut liceul și a început cariera de fotbalist. Postul pe care a evoluat a fost cel de mijlocaș. A jucat la „Progresul”, apoi la „Știința București”.
- În anul III la „Facultatea de Educație Fizică și Sport” a trebuit să se lase de fotbal, avea hernie de disc. S-a dedicat școlii și muzicii. Dan Spataru era student când a început să cânte la „Casa Studenților” în anul 1962. A început cu muzică italiană, care era la modă.
- Compozitoarea Camelia Dăscălescu a fost aceea care l-a remarcat și a făcut cu el lecții. Primele bucăți muzicale interpretate de Dan Spătaru au fost ale Cameliei Dăscălescu. Primul mare succes l-a avut cu „Măicuța mea”, de Temistocle Popa.
- Aproape toate cântecele interpretate de Dan Spătaru au fost șlagăre. Sunt îndrăgite și astăzi de români din toate generațiile. Ne-a lăsat şlagăre memorabile: „Țărăncuță, țărăncuță”, „Nici o lacrimă”, „Nu-ți șade bine când plângi”, „Nu m-am gândit la despărțire”, „Oare, oare, îți pare rău”, „În rândul patru”, „Drumurile noastre” și multe altele. Dan Spătaru a bătut, în Cuba, recordul la aplauze: 16 minute și 19 secunde.
Viața personală
În anul 1972 o cunoaște pe viitoarea soție, la „Teatrul Fantasio” din Constanța prin intermediul marelui actor de comedie Jean Constantin. S-au căsătorit în anul 1974 și au avut un copil, Dana. După mărturiile soției sale, Sida, Dan Spătaru a fost „familist convins” și „un model de tătic”.
Discografie (parțială)
Articol principal: Discografia lui Dan Spătaru.
- Fir de viață
- Oare, oare
- Țărăncuță, țărăncuță
- Peste graniță
- Măicuță, îți mulțumesc
- Drumurile tinereții
- Cine te-a iubit
- Best of (1996)
- Drumurile tinereții (2002)
- Pe drumul meu (2005)
- Raza mea de soare (2005)
- In memoriam vol. 1 (2007)
- In memoriam vol. 2 (2007)
Piese din repertoriu
- Trecea fanfara militară (Temistocle Popa / Mircea Block)
Ascultă - Mi-ai furat inima (Temistocle Popa / A. Grigoriu, R. Iorgulescu)
Ascultă - Măicuță, îți mulțumesc (Temistocle Popa / Eugen Mirea)
Ascultă
Jurnal FM 
