Dan Hatmanu, pictor și grafician român
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 31, 2025
Dan Hatmanu, (n. 31 octombrie 1926, Scobinți, județul Iași – d. 27 decembrie 2018, Iași), a fost un pictor și grafician român, reprezentant de seamă al artei plastice ieșene din a doua jumătate a secolului XX. A fost, de asemenea, deputat în Marea Adunare Națională în legislatura 1985–1989.
În 1945 s-a înscris la Institutul de Arte din Iași, unde i-a avut ca profesori pe Corneliu Baba și Ion Irimescu, absolvind în 1950. A obținut bursa „Nicolae Grigorescu” a Academiei Române, care i-a oferit posibilitatea de a-și continua pregătirea artistică în străinătate: un an la Academia Repin din Leningrad (1962–1963) și un an la Academia Liberă din Paris, urmat de cursuri la Institutul Internațional de Studii Pedagogice din Sèvres (1964–1965).

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/brushes-art-paint-tool-decor-1683134
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Hatmanu#/media/Fișier:Dan_Hatmanu-2011.jpg
Dan Hatmanu a debutat în 1948, expunând ulterior în numeroase expoziții colective și personale, atât în România, cât și peste hotare.
Printre cele mai importante participări internaționale se numără:
- 1954 – Bienala de la Veneția
- 1958 – Praga, Sofia, Teheran, Moscova
- 1959 – Budapesta, Viena
- 1962 – Cairo, Atena, Paris, Ankara, Istanbul
- 1974 – Tokyo, Osaka
- 1975 – Skopje, Havana
- 1977 – Lisabona, Praga
- 1981 – Viena
- 1985 – Stuttgart, Veneția, Perugia
În prima perioadă a carierei sale, Hatmanu a abordat o viziune realist-tradițională, axată pe portret și peisaj. Ulterior, și-a schimbat stilul, adoptând o formulă constructivistă, în care se regăsesc elemente figurative și accente umoristice.
A realizat și ilustrații de carte pentru scrierile lui Ionel Teodoreanu, Anton Bacalbașa, Petru Prânzei și Valentin Ciucă. Lucrările sale se găsesc în muzeele de artă din Iași, Huși, Piatra Neamț și Râmnicu Vâlcea, precum și în colecții particulare din România, Franța, Italia, Germania, Israel, Grecia, Japonia, Canada, SUA și Mexic.
Unul dintre tablourile sale cele mai controversate îl înfățișează pe Nicolae și Elena Ceaușescu ciocnind un pahar de vin cu domnitorul Ștefan cel Mare, într-o compoziție simbolică și provocatoare.
Printre seriile reprezentative ale operei sale se numără „Foști primari ai Iașului”, expusă în Sala Mare a Palatului Roznovanu.
După absolvire, a fost îndrumător la Muzeul de Artă din Iași și profesor la Școala Medie de Arte Plastice. Din 1960 a devenit conferențiar la Institutul Pedagogic de trei ani al Universității „Alexandru Ioan Cuza”, iar din 1970 — profesor universitar.
În 1977 s-a alăturat Facultății de Arte Plastice din cadrul Conservatorului „George Enescu” din Iași, unde a fost rector între 1984 și 1990. S-a pensionat în 1992, continuând activitatea ca profesor consultant.
Scrieri
- Amintiri în timp, Editura Pallas, 2006.
Premii și distincții
- Premiul II la Festivalul Internațional al Tineretului, Varșovia (1955)
- Medalia de argint la Festivalul Internațional al Tineretului, Moscova (1957)
- Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1976)
- Premiul Internațional Colosseum, Roma (1979)
- Titlul de Profesor emerit (1980)
- Premiul criticii al Uniunii Artiștilor Plastici (1985)
- Diploma de Excelență, titlul de Cetățean de onoare și Ambasador al județului Iași (2006)
- Titlul de excelență pentru întreaga activitate din partea Prefecturii Iași (2011).
Ordine și medalii
- Medalia Muncii (1954) – „pentru merite deosebite în domeniul artelor plastice”
- Ordinul „Meritul Cultural” clasa a IV-a (1968)
- Ordinul „Meritul Cultural” clasa a III-a (1971) – „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului”
- Ordinul Național „Pentru Merit”, în grad de Cavaler (2000) – „pentru realizări artistice remarcabile și promovarea culturii române”.
Afilieri
- Membru al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere, Paris (din 1994).
Jurnal FM 