Dan Giușcă, geolog român

Dan Giușcă (n. 14 iulie 1904, București – d. 10 august 1988, București) a fost un geolog român, membru titular al Academiei Române din 1974.

În 1927, a obținut titlul de doctor în chimie la Universitatea din Cluj, cu o teză despre efectul morfotropic al închiderii ciclurilor spiranice. După finalizarea studiilor, a fost angajat de Ludovic Mrazec la Institutul Geologic și la Catedra de Mineralogie a Universității din București. În 1929 a obținut o bursă la Institutul Politehnic Federal din Zürich, iar ulterior a lucrat în Germania, în laboratoarele lui Paul Niggli și Wilhelm Eitel.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Giușcă#/media/Fișier:Logo_of_the_Romanian_Academy_of_Sciences.jpg

Revenit în România în 1931, a predat la Universitatea din București și a continuat cercetările la Institutul Geologic. La 33 de ani a devenit conferențiar, iar la 44 de ani profesor universitar. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1963 și membru titular în 1974. De-a lungul carierei, a publicat peste 130 de lucrări științifice și volume de specialitate.

Cercetările sale au vizat în special petrologia rocilor magmatice și metamorfice. A studiat structura chimică a nagyágitului, metamorfismul de contact de la Băița Bihorului și a identificat un nou tip de zăcământ de zeoliți. În Munții Hinghiș a analizat rocile granitice, iar în Masivul Vlădeasa fenomenele vulcanice și metamorfismul hidrotermal asociat. A investigat rocile granitice din Culmea Pricopanului (Dobrogea de Nord), susținând originea magmatică a epidotului.

În anii 1950 și-a extins cercetările asupra vulcanismului neogen și metamorfismului vechi din Carpați, studiind vulcanitele neogene din Munții Gutâi. A abordat și magmatismul mezozoic, prin cercetarea banatitelor și ofiolitelor din Munții Apuseni.