Cupluri premiate într-o sală de sport de două milioane de euro, la 50 de ani de căsnicie (Foto)
#Postat de Florin Craciun on septembrie 20, 2021
Dublă sărbătoare la Dofteana. Sâmbătă a avut loc slujba de sfințire a sălii de sport din Lunca Trotușului, în valoare de două milioane de euro, și premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie neîntreruptă.

Obiectivul a fost ridicat în cadrul unui proiect derulat de Primăria Dofteana prin Compania Națională de Investiții. Sala este de tip P+1 și ocupă o suprafață construită de 1.030 mp și desfășurată de 1.270 de metri, cu tribună având o capacitate de 102 locuri pe scaune.

Dintre oficialități, la festivitatea de premiere a sărbătoriților și de inaugurare a sălii de sport au participat, alături de primarul comunei Dofteana, Ioan Bujor, și Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău și europarlamentarul Dragoș Benea.

„Pentru mine Dofteana este o bucată din România frumoasă şi mă bucur că această bucată se află în județul Bacău. Noua sală de sport din comună, rod al strădaniei şi eforturilor domnului primar Ioan Bujor, poate constitui – oricând – un exemplu şi pentru municipiul Bacău, unde nu există o investiție de asemenea anvergură pe domeniul sport.

Felicitări primarului Bujor şi comunității pe care, cu sârg şi dedicare, o conduce pe drumul dezvoltării durabile!”, a precizat Valentin Ivancea.
Jurnal FM 