Cum s-a produs avaria care a lăsat Bacăul fără apă (Foto)
#Postat de Florin Craciun on februarie 1, 2022
Apar primele explicații oficiale în cazul avariei majore la conducta de aducțiune, care a lăsat municipiul Bacău fără apă. Potrivit primarului Lucian Daniel Stanciu Viziteu, care s-a deplasat la locul avariei, „în proiectul tehnic de modernizare apare conducta DN1000, dar pe teren se regăsesc nejustificat reducții la DN800, aval și amonte de un cot de aproximativ 15 grade.
Lipsa unui masiv de ancoraj, în condițiile unei presiuni mari de lucru (min 15 atm) a dus, în mod firesc, la o demufare. Cauzele acestor neconformități și modul în care s-a realizat recepția la acel moment le vom analiza ulterior. Acum prioritară este remedierea avariei.
Din partea conducerii CRAB am fost înștiințat că piesele sunt pe drum și imediat ce ajung încep și reparațiile. Asta înseamnă că lucrarea ar putea dura și până mâine seară, la care se adaugă cele 24 de ore până la reumplerea instalației. Mulțumesc personal primarului din Dărmănești pentru sprijinul acordat”, spune primarul Bacăului.
Acesta mai precizează că avaria conductei cu apă a avut loc pe tronsonul „reabilitat” în 2012, un tronson cunoscut și pentru avaria din 2018, când Bacăul a rămas fără apă multe zile.