Cu ochii pe școlile cu risc seismic ridicat
#Postat de JurnalFM on februarie 23, 2023
Ministerul Dezvoltării va derula în scurt timp Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, care, pentru anul 2023 are un buget alocat de 200 de milioane de lei din credite bugetare și 500 milioane de lei din credite de angajament, iar finanțarea pentru obiectivele care vor fi supuse reabilitărilor este de 100%. Programul este multianual și a fost gândit pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de a fi prelungit.
”În acest sens, a fost transmisă o circulară tuturor UAT-urilor din județul Neamț pentru a comunica dacă la nivelul unităţii administrativ-teritoriale sunt întocmite expertize tehnice pentru clădirile cu vulnerabilitate seismică, aflate în proprietatea UAT-urilor, cu precădere unităţile de învăţământ”, a precizat Adrian Niță, prefectul județului Neamț.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, primarii municipiilor, oraşelor şi comunelor au obligaţia de a identifica, inventaria și ține evidența clădirior de pe raza unității administrativ-teritoriale încadrate în clase de risc seismic. De asemenea, la nivelul UAT-urilor trebuie întocmite rapoarte anuale privind acţiunile pentru reducerea riscului seismic al clădirilor existente, cuprinzând expertizarea tehnică, proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii, precum şi înştiinţarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la clădirile identificate, expertizate tehnic şi încadrate în clasa de risc seismic.
Jurnal FM 