Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, au lansat campania „ARMONIE”
#Postat de Carmen Vintu on februarie 3, 2025
Cu ocazia Zilei Internaționale pentru Nonviolență în Școală, celebrată anual pe 30 ianuarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, au lansat campania „ARMONIE”, având ca motto: „Fii bun ori de câte ori este posibil. Întotdeauna este posibil!”

În perioada 27-31 ianuarie 2025, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, împreună cu cei din Compartimentul de Analiză și Prevenirea Criminalității și structurile de ordine publică, au desfășurat activități de informare pentru prevenirea violenței în rândul elevilor, promovând comunicarea non-agresivă și relațiile de respect între elevi și profesori. Scopul acestor activități a fost conștientizarea impactului negativ al violenței în mediul școlar, prevenirea escaladării conflictelor și promovarea unui climat educațional sănătos, învățând metode eficiente de gestionare a conflictelor și aplicarea principiilor nonviolenței și dialogului constructiv.

Cele 22 de activități informative și preventive au beneficiat de participarea a 561 de preșcolari, elevi și profesori din mai multe unități de învățământ: Grădinița cu Program Prelungit nr. 15 Vaslui, Liceul Tehnologic „Dimitrie Cantemir” Fălciu, Școala Gimnazială Rânzești, Școala Gimnazială „Constantin Motaș” Vaslui, Liceul Tehnologic „Ion Mincu” Vaslui, Școala Gimnazială „Alexandra Nechita” Vaslui și Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Elisabeta Polihroniade” Vaslui.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școală, polițiștii vasluieni, în parteneriat cu Penitenciarul Vaslui și în prezența inspectorului școlar general, profesor Ana-Cristiana Botan, au organizat o activitate interactivă inedită la Liceul Tehnologic „Ion Mincu” Vaslui. Peste 110 elevi au ascultat mărturiile a doi tineri condamnați pentru infracțiuni de violență și trafic de droguri. Aceștia le-au împărtășit elevilor experiențele lor, subliniind consecințele grave ale comportamentelor agresive și consumului de droguri, atât din perspectiva juridică, cât și din cea socială, psihologică și mentală.
În cadrul prezentării, elevii au discutat despre violență, droguri și efectele acestora, în scopul de a conștientiza riscurile reale ale unui comportament violent și consumului de substanțe interzise. De asemenea, au fost încurajați să adopte alternative sănătoase și să facă alegeri informate, respectând diversitatea și drepturile tuturor, bazându-se pe nonviolență și dialog.
Recomandări pentru elevi pentru prevenirea violenței în școli:
- Alegeți prietenii cu grijă! Evitați prietenia cu persoane violente sau conflictuale.
- Nu vă lăsați influențați! Analizați riscurile în baza educației și experienței proprii.
- Dacă un coleg vă cere să faceți ceva cu care nu sunteți de acord, refuzați ferm, indiferent de amenințări sau promisiuni.
- Îndemnați-vă prietenii să nu răspundă cu violență la provocările altora și atrageți-le atenția asupra consecințelor.
- Dacă sunteți victime ale violenței, anunțați profesorii, părinții și poliția pentru ajutor.
- Fiți precauți în relațiile cu persoane noi, pentru a nu deveni victime ale manipulării.
Recomandări pentru cadrele didactice:
- Identificați elevii cu potențial violent și implicați-i în activități care le dezvoltă interesele și abilitățile.
- Focalizați-vă mai mult pe prevenție și susținerea victimelor și a celor cu comportamente violente, decât pe sancțiuni.
- Introduceți teme relevante în dezbaterile cu elevii despre violența școlară.
- Organizați programe și activități extracurriculare, cum ar fi concursuri tematice și prezentări interactive.
Chiar dacă Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală este sărbătorită anual pe 30 ianuarie, mesajul său trebuie să fie aplicat zilnic.
SPUNE: STOP VIOLENȚEI!
Sursa: IPJ Vaslui/3 februarie 2025
Jurnal FM 