Cu aparatură medicală performantă, Spitalul Județean Bacău caută specialiști! (Video)
#Postat de Florin Craciun on ianuarie 7, 2021
Deși dispune de aparatură medicală de ultimă generație, cu un aparat de radiologie RX monobloc cu doua posturi, în valoare de 300.000 de euro, achiziționat recent, Spitalul Județean de Urgență Bacău duce lipsă de specialiști. În acest sens, conducerea celei mai mari unități medicale din județul Bacău a lansat o campanie de angajări de personal medical și chiar de rezidenți în ultimul an. Pe lângă un contract de muncă pe perioadă nedeterminată, noilor angajați li se asigură și o locuință pe perioada contractului.

„Având în vedere dotarea unității noastre cu aparatură radiologică de specialitate (computer tomograf, Rx, mamograf, ecografe) achiziționată prin fonduri europene dar și ținând cont de concluziile ședinței de astăzi realizată de management împreună cu medicii din secția de radiologie vis-a-vis de nevoia de medici care să asigure continuitatea actului medical,
Facem un apel către medicii primari, specialiști sau chiar rezidenți din ultimul an în specialitatea radiologie care doresc să intre în sistemul de gardă al secției noastre sau să încheie un contract de muncă pe perioadă nedeterminată să contacteze secretariatul unității la pavilionul administrativ, la telefon 0234534000 sau pe email la adresa spitalulbacau@gmail.com.

Pachetul salarial include și locuință pe întreaga perioada a contractului de muncă”, precizează conducerea Spitalului Județean de Urgență Bacău.
5.000 de investigații, anual, la CT (computer tomograf)
În cadrul Laboratorului unic de Radiologie și Imagistică Medicală, ce deservește atât unitatea cu paturi cât și ambulatoriul integrat al spitalului, se pot efectua o gama complexă de investigații imagistice: de la ecografii, radiografii și investigații radiologice complexe până la examene computer tomografice.
Cu ajutorul CT (computer tomograf) sunt efectuate anual aproximativ 5.000 de investigații, fiind oferită siguranță unui diagnostic corect, rapid și competent.
Această structură funcționează cu 11 medici, din care 5 cu competență în tomografie computerizată, 2 medici cu competență în imagistică prin rezonanță magnetică, 1 medic cu competență în senologie imagistică, 1 fizician, 20 asistenți medicali, 5 personal auxiliar.
Jurnal FM 