„Crucea Vieții” a fost sfințită în „Curba Morții” de pe DN 11 Bacău-Onești (Foto)
#Postat de Florin Craciun on aprilie 25, 2022
La aproape trei luni după ce „Curba Morții” de la Brătila, de pe DN 11 Bacău-Onești, a fost sfințită, în Vinerea Mare aici a fost sfințită și „Crucea Vieții”. Ceremonialul religios a fost oficiat de pr. Protopop Ioan Bârgăoanu și de preotul paroh Florin Ioniță din Parohia Brătila de Jos.

„Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului nostru Părinte Arhiepiscop Ioachim, prin îndrumarea pr. Protopop Ioan Bârgăoanu, prin dragostea pr. paroh Florin Ioniță și a ctitorilor Crucii Vieții, la sectorul de drum cu atâtea accidente și mulți morți, pe Valea Brătilei, s-a sfințit Crucea Vieții, păzitoare a creștinilor, fiind încredințați că astfel se vor reduce numărul de accidente care se produc frecvent în zonă.

O, de trei ori fericită și Preacinstită Cruce, ca o pavăză și armă nebiruită, ocrotește și acoperă cu darul tău pe toți călătorii și șoferii ce trec pe acolo!”, a postat preotul paroh pe pagina de Facebook a parohiei.
Porțiunea de drum de pe DN 11 Bacău-Onești, de pe raza localității Brătila, este cunoscută și ca „Curba Morții”, fiind locul în care, de-a lungul timpului, s-au petrecut zeci de tragedii rutiere.
Jurnal FM 