Current track

Title

Artist


Cristian Munteanu, regizor și scenarist român

#Postat de on august 25, 2025

Cristian Munteanu, (25 august 1936, București – 31 ianuarie 2008, București), a fost regizor și scenarist român, personalitate marcantă a teatrului radiofonic.

Născut în București, în vara anului 1936, Cristian Munteanu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1959. A debutat ca regizor la Teatrul din Piatra Neamț, iar din 1962 și-a legat destinul de Radiodifuziunea Română, unde a activat aproape jumătate de secol ca regizor artistic al redacției Teatru.

Sursa foto: AI Generated

Membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Teatrale din România (UNITER), a scris și a regizat numeroase scenarii radiofonice și de televiziune, colaborând nu doar cu instituțiile din România, ci și cu posturi publice din Bulgaria, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia și Iugoslavia. Între 1990 și 1994 a predat artă dramatică la Universitatea Ecologică din București. După 1989, a devenit primul redactor-șef al redacției Teatru a Radioului public, punând bazele unei activități artistice de anvergură, care continuă și astăzi.

Distincții

  • Premiul pentru cea mai bună emisiune dedicată copiilor la Festivalul Internațional de Producții Radiofonice din Japonia (1964)
  • Premiul Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru – secția română, pentru cea mai bună piesă radiofonică a anului (1994)
  • Premiul Asociației Umoriștilor din România pentru management și valorificarea comediei românești la radio.

Cristian Munteanu s-a stins din viață la 31 ianuarie 2008, la București, la vârsta de 71 de ani.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *