Current track

Title

Artist


Crescătorii de porci afectați de pandemia Covid 19 primesc sprijin de la stat!

#Postat de on august 31, 2020

Guvernul a adoptat, în ședința de la finele săptămânii trecute, o ordonanță de urgență pentru sprijinirea crescătorilor de porci afectați de pandemia Covid 19.

Actul normativ prevede  instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, în perioada cuprinsă între 01 martie – 01 iulie 2020, având ca scop compensarea pierderilor. Potrivit ordonanței, ajutorul se acordă pe capacitatea de producție deținută de beneficiar în funcție de categoriile de suine, echialent Unitate Vita Mare, respectiv, suine la îngrășat și animale de reproducție.

Cuantumul ajutorului este de 100 euro/UVM, echivalent în lei, iar valoarea totală ce poate fi acordată pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole nu poate depăși echivalentul în lei a 100.000 euro. Valoarea totală  a schemei de ajutor este de 119.560 mii lei, iar beneficiarii sunt crescătorii care suine, respectiv, întreprinderile individuale şi familiale, persoanele fizice autorizate, după caz, precum şi persoanele juridice care desfăşoară activitate de îngrășare și/sau reproducție a suinelor.

Fermierii au la dispoziție 20 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a Ordonanței pentru depunerea documentației, iar banii vor fi virați în conturi până pe 31 Decembrie 2020.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *